x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Pro România a depus un amendament la OUG 114: Asistenţii persoanelor cu handicap, exceptaţi de la interzicerea cumului pensie-salariu

Pro România a depus un amendament la OUG 114: Asistenţii persoanelor cu handicap, exceptaţi de la interzicerea cumului pensie-salariu

23 Dec 2019   •   11:19
Pro România a depus un amendament la OUG 114: Asistenţii persoanelor cu handicap, exceptaţi de la interzicerea cumului pensie-salariu

Pro România a depus un amendament la proiectul de modificare a OUG 114/2018 pentru care Guvernul urmează, luni, să îşi asume răspunderea, prin care propune exceptarea asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap din categoria celor pentru care se interzice cumulul pensie-salariu.

Deputatul Gabriela Podaşcă a depus acest amendament, precizând că, în forma actuală, liberalii lasă fără sprijinul statului o categorie "puternic" defavorizată.

Propunerea de modificare vine în urma apelului făcut de preşedintele Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România, Daniela Tontsch, şi de preşedintele Sindicatului liber al Asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap Bucureşti, Victoria Hagianu, a explicat deputatul Pro România.

"În cele mai multe cazuri, asistenţii personali ai celor cu dizabilităţi sunt membri ai familiei. Este inacceptabil ca aceşti oameni, după zeci de ani de muncă, să rămână cu un singur venit, în condiţiile îngrijirii unei persoane cu nevoi speciale. Cerem exceptarea asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap din categoria celor vizaţi de proiectul de modificare", a declarat Gabriela Podaşcă, purtător de cuvânt al Pro România, potrivit unui comunicat al partidului.

În România sunt 833.000 de persoane cu dizabilităţi, aproximativ 90.000 fiind beneficiarii unui asistent personal, ca urmare a faptului că nu se pot descurca independent, a menţionat sursa citată.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: pro romania amendament oug 114