x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Procedura continuă. Raportul Ridzi merge în plen

Procedura continuă. Raportul Ridzi merge în plen

de Gabriela Antoniu    |    16 Iul 2009   •   00:00

Alina Gorghiu, preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă, spune că, independent de demisia Monicăi Iacob Ridzi, procedura parlamentară trebuie să continue în mod "obligatoriu şi regulamentar".



"La data de 27 iulie, când va fi sesiunea extraordinară a Parlamentului, procedura va fi următoarea: eu, în calitate de preşedintă a acestei comisii, sunt obligată, conform regulamentului comisiei, să susţin acest raport al comisiei în plenul Parlamentului. Îmi doresc ca cei din Camera Deputaţilor, colegii noştri, să îşi însuşească aceste concluzii ale raportului comisiei de anchetă, ulterior votului din plenul Camerei Deputaţilor, raportul va merge către comisia juridică, aceasta îşi va da cu părerea sau membrii acestei comisii vor întocmi un raport, fie în conformitate cu cele susţinute de comisia de anchetă, fie vor avea altă părere şi ulterior acest raport va merge din nou în plenul Camerei Deputaţilor, fie în sesiune extraordinară, aşa cum s-a decis în BPN al Camerei Deputaţilor de ieri, fie în sesiunea ordinară după data de 1 septembrie. Dar fără doar şi poate suntem obligaţi să continuăm această procedură, pentru că ea nu este dependentă de calitatea de ministru a doamnei Monica Iacob Ridzi, ci de calitatea de ministru, fost ministru şi parlamentar. Legea răspunderii ministeriale spune că acest lucru se aplică miniştrilor sau foştilor miniştri, care au în acelaşi timp şi calitatea de parlamentar", a declarat Alina Gorghiu marţi seară, în emisiunea "Vorbe grele", cu Victor Ciutacu, de la Antena 2. Ea a refuzat să comenteze declaraţiile preşedintelui Băsescu, spunând că nu crede că este în măsură să facă comentarii pe declaraţia preşedintelui. "Menirea mea în comisia asta a fost una foarte clară, împreună cu colegii mei să ajungem la nişte concluzii, aceste concluzii, din punctul nostru de vedere, au fost întemeiate pe documentele depuse la comisie şi pe toate declaraţiile persoanelor audiate. Am înţeles că şi-ar fi dorit foarte mulţi parlamentari şi foarte mulţi oameni politici, de asemenea, şi noi ca membri PNL ne-am fi dorit să continue această activitate a comisiei dacă firmele ar fi venit la audieri", a mai spus Gorghiu.

×
Subiecte în articol: politic