x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD respinge acuzaţiile lui Klaus Iohannis privind politica Guvernului în domeniul sănătăţii

PSD respinge acuzaţiile lui Klaus Iohannis privind politica Guvernului în domeniul sănătăţii

16 Apr 2019   •   20:15
PSD respinge acuzaţiile lui Klaus Iohannis privind politica Guvernului în domeniul sănătăţii

Partidul Social Democrat respinge acuzaţiile preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la acţiunile Guvernului privind construcţia de spitale regionale şi politica de resurse umane domeniul sănătăţii. 

"PSD consideră că atacul preşedintelui Klaus Iohannis privind acţiunile guvernului PSD în domeniul Sănătăţii denotă o ipocrizie jignitoare la adresa opiniei publice din România. Este absolut inacceptabil ca tocmai Iohannis să atace PSD că nu construieşte spitale, în condiţiile în care PNL, partidul care îl susţine în campania prezidenţială, a închis zeci de spitale din România, redeschise apoi în guvernarea PSD", se arată într-un comunicat de presă al PSD transmis, marţi, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, PSD a oprit exodul medicilor, acordând cele mai mari creşteri salariale în acest sector. 

"Ipocrizia prezidenţială e cu atât mai mare în condiţiile în care românii îşi amintesc bine că PNL a tăiat cu 25% salariile celor care lucrează în Sănătate, spunându-le medicilor şi asistentelor să îşi caute de lucru în străinătate. Este deci cel puţin imoral ca tocmai Iohannis şi PNL să abordeze acest subiect al veniturilor personalului medical", susţin social-democraţii, subliniind că în 2019 a fost alocat pentru domeniul sănătăţii cel mai mare buget din istoria României, de 46,6 miliarde lei.

"Guvernul PSD va utiliza toate cele 150 de milioane de euro de care dispune România pentru construcţia a trei spitale regionale, al căror cost a fost estimat la 1,2 miliarde euro. În acest sens, Guvernul a început discuţiile la Comisia Europeană ca procentul finanţării nerambursabile să fie majorat la cel puţin 85% din costul total", se mai menţionează în comunicat.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, la Palatul Cotroceni, în alocuţiunea susţinută în cadrul ceremoniei de decorare a unor instituţii din domeniul medical, că PSD a promis românilor nu mai puţin de opt spitale regionale şi un spital republican, însă "de promisiunile în domeniul sănătăţii s-a ales praful".

Preşedintele a afirmat că nici în domeniul resurselor umane din sănătate obiectivele asumate de guvernanţi nu au fost îndeplinite, existând dezechilibre pe specialităţi, dezechilibre în distribuţia medicilor în urban-rural, dar şi între judeţe ori regiuni, în vreme ce exodul nu a fost stopat.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: psd klaus iohannis guvern sanatate