Partidul Social Democrat şi Partidul Conservator susţin că nu se vor opune validării în această sesiune parlamentară a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, astăzi, pentru Agerpres, că social-democraţii sunt dispuşi să voteze pentru validarea membrilor CSM, adăugând că aceia care s-au opus până acum au fost parlamentarii PDL, întrucât, susţine el, sunt judecători şi procurori aleşi care ''nu sunt pe placul preşedintelui Traian Băsescu''.
"Traian Băsescu a trimis scrisoarea greşit. Trebuia s-o trimită la PDL, pentru că noi şi săptămâna trecută şi astăzi (marţi -n.r.) am cerut în şedinţă, şi PSD+PC şi PNL, ca să votăm CSM, în bloc, aşa cum s-au ales ei judecătorii şi procurorii între ei. Nu avem noi de ce să ne băgăm peste ei. Dar cel care s-a opus a fost liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu. Noi şi mâine suntem dispuşi să votăm, în zece minute dăm votul pentru toată lista CSM. Problema este că până acum s-au opus cei de la PDL, pentru că au fost aleşi judecători şi procurori care nu sunt pe placul preşedintelui Băsescu şi nu ascultă de ordinele lor politice", a spus Ponta.
La rândul său, preşedintele PC, Daniel Constantin, a precizat, marţi, pentru AGERPRES, că, din informaţiile pe care le are, validarea membrilor CSM s-a aflat pe ordinea de zi a Senatului, cei care s-au opus fiind parlamentarii PDL.
"Noi am spus de fiecare dată, şi noi, şi PSD, şi PNL, că suntem de acord cu acea listă. Suntem de acord s-o votăm oricând. Să fie trecută pe ordinea de zi şi urgentăm procedura de votare fără niciun fel de problemă în forma propusă de CSM, ceea ce nu este pe placul preşedintelui", a susţinut Daniel Constantin.
Liderii PSD şi PC au primit marţi câte o scrisoare de la preşedintele Traian Băsescu în care le solicită luarea unei decizii în cursul acestei sesiuni parlamentare în ceea ce priveşte validarea magistraţilor aleşi membri în CSM.