x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD şi PNL au pus capăt războiului rece

PSD şi PNL au pus capăt războiului rece

de Adriana Duţulescu    |    09 Aug 2010   •   00:00
PSD şi PNL au pus capăt războiului rece
Sursa foto: Bogdan Stamatin/Mediafax

Preşedintele PSD, Victor Ponta, şi cel al PNL, Crin Antonescu, au fost de acord să renunţe la declaraţiile belicoase făcute la talk-show-uri, acceptând să înceapă discuţiile pentru colaborarea dintre cele două partide în Parlament.

Decizia celor doi a survenit la insistenţele senatorului PC, Dan Voiculescu, "un om cu multă înţelepciune", după cum a declarat Victor Ponta. De altfel, discuţiile dintre delegaţiile celor două partide au avut loc în biroul lui Dan Voiculescu, la Senat, în prezenţa lui Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc, Relu Fenechiu, Valeriu Zgonea, Radu Stroe şi Bogdan Ciucă.

Liderii PSD, PNL şi PC au stabilit să acţioneze la unison în Parlament, la sesiunea extraordinară care va începe la 15 august, când vor încerca să respingă o serie de ordonanţe vitale pentru Guvernul Boc - cele referitoare la creşterea TVA, transferul spitalelor în subordinea autorităţilor locale şi cea legată de finanţele publice locale. Opoziţia mizează pe faptul că şi parlamentari ai Puterii vor vota împotriva acestor ordonanţe, având în vedere potenţialul de imagine al respingerii creşterii TVA, spre exemplu. În ceea ce priveşte moţiunea de cenzură, mai precis ceea ce se va întâmpla în cazul în care ar trece moţiunea de cenzură, adică dacă cele două partide s-ar angaja să facă guvernul împreună, între Victor Ponta şi Crin Antonescu rămân anumite divergenţe de opinie. De altfel, Crin Antonescu a declarat după întâlnire că "Ce se va întâmpla în legătură cu moţiunea de cenzură, dacă vom găsi împreună o continuare fără de care o moţiune nu îşi poate face decât pe jumătate misiunea, sunt lucruri care rămân să fie discutate".

Întrebat de ce nu au luat în discuţie şi scenariul post-moţiune, Antonescu a răspuns: "De ce? Pentru că este o problematică destul de complicată, pentru că există încă multe ipoteze şi puncte de vedere poate încă diferite, deşi pe fond nu am găsit incompatibilităţi majore şi deocamdată ce era urgent să discutăm era strategia sesiunii extraordinare. Despre toate celelalte vom discuta şi până în sesiunea parlamentară, şi după începutul sesiunii".

"Am avut, de asemenea, şi un schimb de vedere nu despre trecut, ci despre viitor, şi acesta este un subiect care rămâne deschis. Am convenit că este o obligaţie comună să facem tot ceea ce putem împotriva abuzurilor actualei puteri, împotriva a tot ceea ce se întâmplă la nivel naţional, la nivelul guvernării, dar şi local", a mai spus Antonescu, citat de Mediafax. Preşedintele PNL a precizat că are motive să creadă că PSD şi PNL "vor fi în stare să se achite de această obligaţie, să constituie o contrapondere şi o frână în calea actualei puteri".

Victor Ponta a declarat, la rândul său, că Opoziţia va impune, în sesiunea extraordinară, cele trei ordonanţe pe care le contest. "Legile pe care le vrea Băsescu sunt importante pentru Băsescu, legile pe care le punem noi în discuţie sunt importante pentru oameni - cât va fi TVA, dacă va fi micşorat pentru produsele de bază, cum facem cu spitalele, aruncate pur şi simplu ca să fie omorâte", a adăugat Ponta.
El a făcut referire şi la moţiunea de cenzură pe care PSD intenţionează să o iniţieze în sesiunea parlamentară ordinară, însă a precizat că discuţia dintre liderii opoziţiei nu a luat în calcul vreun scenariu concret post-moţiune. Vicepreşedintele PC, Bogdan Ciucă, a declarat că au existat şi "discuţii colaterale", precizând, la întrebările jurnaliştilor, că subiectul moţiunii de cenzură a fost atins "doar tangenţial".


Antonescu, mânios
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, s-a dus la întâlnirea cu PSD şi PC "mânios" că i-a scăzut salariul cu 25%. Întrebat dacă a primit fluturaşul cu 25% reducere din salariu şi de unde are de gând să taie pentru a se încadra în banii pe care îi va primi, Antonescu a răspuns: "În primul rând, trebuie să spun că sunt mânios, având în vedere că sunt doar bugetar. În al doilea rând, tăierea se simte şi la cei cu venituri ceva mai mari sau medii, pentru că suma tăiată de acolo este una consistentă", a adăugat Crin Antonescu.

×
Subiecte în articol: politic crin antonescu Victor Ponta