x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD: Turcan a avizat azile ale groazei. Ar trebui să facă un pas în spate

PSD: Turcan a avizat azile ale groazei. Ar trebui să facă un pas în spate

de Redacția Jurnalul    |    17 Iul 2023   •   12:30
PSD: Turcan a avizat azile ale groazei. Ar trebui să facă un pas în spate

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, spune, luni, că ministrul Culturii, Raluca Turcan, este cea care, atunci când a fost ministru al Muncii, a avizat azile ale groazei și ar trebui să facă un pas în spate, după modelul Gabrielei Firea și a lui Marius Budăi.

Lucian Romașcanu spune că în plan politic, Gabriela Firea și marius Budăi și-au făcut analizele și au decis să-și dea demisia de onoare. El adaugă că și Raluca Turcan, fost ministru al Muncii în Guvernul Florin Cîțu, ar trebui să facă același lucru.

„Cred că și doamna Turcan, fiind una dintre persoanele care au avizat azile ale groazei, ar trebui să facă un pas în spate. Este un gest de demnitate politică. Nu o acuz pe doamna Turcan că ar fi făcut ceva direct care să influențeze activitatea acelor așezăminte, dar și-a asumat să avizeze un azil care s-a dovedit a fi al groazei la sfârșit”, a spus purtătorul de cuvânt al PSD:

Despre imaginile de la azilele din Voluntari, pe care Marius Budăi le-ar fi avut pe masă, în vreme ce Raluca Turcan nu le-ar fi văzut, Romașcanu a precizat că „până la domnul Budăi sunt vreo 4 – 5 paliere de decizie. La fel și în cazul doamnei Turcan”.

„Domnul Budăi a înțeles să-și dea demisia de onoare, doamna Turcan, nu. Este doar un exemplu de persoană politică care ar trebui să urmeze exemplul demisiilor de onoare din cadrul PSD, mai ales că în momentele extrem de fierbinți ale investigațiilor de la azilele groazei toată zona extra-PSD a fost extrem de vocală. Nu mai vorbim de partea de USR, ca să vedem că la doamna Clotilde sunt câteva azile care au mari probleme, la Dominique Fritz la fel, la CJ Ilfov, la fel. Dacă suntem egali în fața poporului și a populației prin deciziile politice pe care le luăm, haideți să fim egali până la capăt”, a mai spus Romașcanu.

Întrebat în conferința de presă dacă și soțul Gabrielei Firea, primarul din Voluntari, Florentin Pandele, să facă un pas în spate, Romașcanu a spus că „este vorba de toți cei care au avut un impact sau o responsabilitate politică în zona respectivă”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: raluca turcan psd