x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD va veghea ca legea privind regiunea Harghita, Mureş, Covasna să nu fie adoptată

PSD va veghea ca legea privind regiunea Harghita, Mureş, Covasna să nu fie adoptată

20 Mar 2010   •   00:00

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, la adunarea de la Topliţa, că PSD va veghea ca legea care prevede înfiinţarea regiunii din care să facă parte judeţele Harghita, Mureş şi Covasna să nu fie adoptată de Camera Deputaţilor, menţionând că îşi ia "acest angajament".

"Vreau să va spun că în Camera Deputaţilor, şi îmi iau acest angajament, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, singurul deputat român de Harghita, Mircea Duşă, care de la noi are această sarcină de a veghea, ca această lege care prevede regiunea Harghita, Mureş, Covasna să nu fie niciodată adoptată de Camera Deputaţilor", a spus Ponta la adunarea Forumului Civic al Românilor din judeţele Covasana, Harghita şi Mureş.

În opinia sa, România trebuie, aşa cum se întâmplă peste tot în UE, să fie organizată în regiuni, dar nu în regiuni pe criterii etnice, ci în regiuni pe care Europa le promovează - de coeziune economică şi socială.

Acesta a firmat că în strategia PSD pentru descentralizare este prevăzut că la nivel local trebuie să fie luate cât mai multe decizii.

"În acelaşi timp vom pune toate garanţiile necesare ca nimeni să nu fie discriminat în nicio regiune a ţării. Dacă un maghiar se poate angaja, şi sunt angajaţi în Teleorman sau în Gorj, ca un român să nu se poate angaja în Harghita sau Covasna este inacceptabil pentru noi", a spus Ponta.

×
Subiecte în articol: politic