„Am continuat, la Washington, să prezentăm rolul pozitiv pe care România îl are în stabilitatea regiunii Mării Negre. Discuțiile de la Congress, cu reprezentanții Colin Allred, Eric Swalwell, Bill Huizenga au fost axate pe securitatea zonei Mării Negre, cu toții fiind susținători ai Black Sea Security Act, dar și membri în comisiile decidente asupra politicii externe americane. I-am invitat să viziteze România pentru a simți și mai bine provocările regiunii și răspunsurile pe care le putem găsi împreună, spre exemplu prin dezvoltarea de proiecte concrete în cadrul Inițiativei celor trei mări.
Întâlnirea de la National Democratic Institute cu președintele Derek Mitchell și echipa lui a prilejuit dezbaterea despre valorile și proiectele comune pentru dezvoltarea unei societăți inclusive, care să dea o șansa egală tuturor cetățenilor români”, a scris pe Facebook Ștefan Radu Oprea.
Conform acestuia, la Departamentul de Stat a discutat despre situația politică cu Directorul pentru Europa Centrala si de Est, Alan Meltzer, și cu Jessica Warder, care are ca responsabilitate România.
„Nu am uitat să punctăm programul Visa Waiver și am constatat că există determinare la nivelul administrației americane pentru ca românii să beneficieze de vize într-un timp cât mai scurt”, susține purtătorul de cuvânt al PSD.
Conform acestuia, la Departamentul de Comerț, directorul pentru Europa Centrală și de Est, Doreen Parekh, și Antonios Louloudakis, ofițerul comercial responsabil pentru România, au apreciat intensificarea schimburilor comerciale care au ajuns la un maxim de 5,1 mld de dolari.
„Este însă mult spațiu pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și intensificarea investițiilor americane în România. Nu în ultimul rând a fost apreciată participarea delegației României la Select USA, programul american de atragere a companiilor și investițiilor. Pentru a treia oară suntem cea mai numeroasă delegație din Europa, cu Start Up-uri în tehnologie, iar creativitatea antreprenorilor români este deja recunoscută”, a mai scris Ștefan Radu Oprea.
(sursa: Mediafax)