x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD Voluntari nu-l mai vrea pe Pandele

PSD Voluntari nu-l mai vrea pe Pandele

17 Mar 2010   •   00:00
PSD Voluntari nu-l mai vrea pe Pandele

Organizaţia PSD Voluntari a propus excluderea din partid a primarului Florentin Costel Pandele, a anunţat preşedintele filialei, Costache Constantin. Propunerea organizaţiei urmează a fi supusă deciziei filialei judeţene Ilfov, singura abilitată să ia o asemenea decizie potrivit statutului PSD.



"Conducerea organizaţiei PSD Voluntari a luat act de declaraţia primarului Pandele şi se delimitează categoric de poziţia lui. Organizaţia PSD Voluntari îşi reafirmă pe deplin sprijinul politic pentru preşedintele Victor Ponta şi pentru preşedintele Consiliului Naţional, Adrian Năstase. Decizia de excludere a primarului oraşului Voluntari, Florentin Pandele, a fost luată în şedinţa de luni, când membrii organizaţiei au hotărât, în unanimitate, în conformitate cu statutul partidului, excluderea acestuia din organizaţia orăşenească", a precizat Costache Constantin, citat de Agerpres.

Primarul din Voluntari, Florentin Pandele, suspendat pentru un an din PSD, a declarat recent că susţine grupul independenţilor din Parlament condus de Gabriel Oprea, precum şi ideea reformării statului, promovată de preşedintele Traian Băsescu. El a declarat că "PSD nu mai reprezintă adevărata stângă românească" şi că este necesară o nouă formaţiune politică, una care să-şi arate cu adevărat interesul faţă de cetăţean.

×
Subiecte în articol: politic