x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Putna - Liderii Opozitiei in multime, cei ai puterii la tribuna

Putna - Liderii Opozitiei in multime, cei ai puterii la tribuna

03 Iul 2004   •   00:00

Numerosi politicieni in frunte cu seful statului, Ion Iliescu, si premierul Adrian Nastase au fost prezenti ieri la Manastirea Putna pentru a participa la slujba de pomenire a lui Stefan cel Mare, oficiata de Patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Romane.

PELERINAJ. Ieri, la primele ore ale diminetii, Manastirea Putna s-a dovedit neincapatoare pentru zecile de mii de pelerini care s-au strans pentru a participa la Sfanta Liturghie prilejuita de praznicul Sfantului Stefan cel Mare. La slujba religioasa de pomenire care a inceput la ora 10:00 au asistat, dintr-o tribuna amenajata in continuarea scenei, presedintele Ion Iliescu, premierul Adrian Nastase, membri ai Guvernului, lideri de partide si parlamentari, fostul presedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, si foarte multi oameni de cultura. Nastase i-a inmanat staretului Manastirii Putna replica spadei lui Stefan cel Mare, exprimandu-si speranta ca, in scurt timp, originalul, care se afla la Istanbul, va putea fi adus la mormantul marelui domnitor. Spada, care a fost oferita lui Nastase in luna mai de catre premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, la Bucuresti, are incrustate pe lama patru cruci si va fi expusa in cadrul muzeului de la Manastirea Putna. La slujba religioasa a mai fost prezent si presedintele PNL, Theodor Stolojan, dar el nu a luat loc in tribuna oficiala, ci a preferat sa stea in multime, in ploaie, refuzand invitatia prefectului de Suceava, Ioan Cusnir, de a li se alatura celorlalti in tribuna. Si liderul PD, Traian Basescu, imbracat in stilu-i caracteristic, in tricou rosu, a ales "baia de multime", el alaturandu-i-se partenerului sau de Alianta, Stolojan.

Prezent joi seara la Suceava, presedintele Ion Iliescu a evocat intr-un discurs personalitatea lui Stefan cel Mare. (Aniela Nine)

240 kg de coliva

Pentru praznicul Sfantului Stefan cel Mare au fost facute trei colive in greutate de cate 80 de kilograme fiecare, pe care Glicentie Natu, doctorand la Academia de Arte din Atena, le-a decorat cu chipul marelui domnitor. Parintele arhimandrid Natu a fost calugarit la Putna si este specialist in decorarea colivelor. Pentru decorarea fiecarei colive au fost necesare sapte ore, iar ingredientele au fost aduse din Grecia. Pe de alta parte, in timpul slujbei au fost oferite mai multe daruri staretului Manastirii Putna, arhimandritul Velnic Melchisedec, de catre inaltele fete bisericesti prezente la manifestare. La randul sau, Patriarhul Teoctist a daruit Manastirii Putna o icoana cu chipul lui Stefan cel Mare si o icoana cu Iisus Hristos. Totodata, invitatii, Ghenadios al Greciei, IPS Sava, mitropolitul Varsoviei si al intregii Polonii, arhiepiscopul de Padova, Antonie de Padova, au transmis Bisericii Ortodoxe Romane mesaje in care evoca rolul marelui domnitor in apararea crestinismului.

×
Subiecte în articol: politic putna