x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Puzderie de secretari de stat în Guvernul Tudose

Puzderie de secretari de stat în Guvernul Tudose

de Marius Gîrlașiu    |    03 Oct 2017   •   13:15
Puzderie de secretari de stat în Guvernul Tudose

Dacă Guvernul condus de Sorin Grindeanu a avut, la apogeul mandatului, peste 70 de secretari de stat, Cabinetul condus de Mihai Tudose a ajuns în prezent la 135 de demnitari în aparatul de lucru. Puzderia de astfel de funcţii va face obiectul unei evaluări din partea miniştrilor, au decis liderii PSD în şedinţa Comitetului Executiv de la Suceviţa. Cei neagreaţi de „stăpânire” vor fi concediaţi în următoarea perioadă.

”Vom face o evaluare a secretarilor de stat. Am vorbit cu premierul. Sunt 135 de secretari de stat. Poate toți sunt buni, poate nu toți sunt buni. Poate unii se pricep la ceva și fac altceva. E o acțiune obligatorie”, a anunţat Liviu Dragnea, după şedinţa conducerii PSD de la Suceviţa. Surse politice susţin că evaluarea secretarilor de stat ar avea ca substrat dorinţa liderului PSD şi a premierului de a se descotorosi de “uscăciunile” rămase în ministere de pe vremea Guvernelor conduse de Dacian Cioloş şi Sorin Grindeanu. Din acest motiv, miniştri din Cabinetul Tudose vor înainta premierului aşa-zise rapoarte de activitate pentru fiecare “subaltern” în parte, iar cei care nu vor lua notă de trecere de la partid vor fi nevoiţi să elibereze posturile din ministere.

L-a surclasat pe Grindeanu

Jurnalul Naţional a scris încă de la începutul anului că premierul de la acea vreme, Sorin Grindeanu, avea în subordine cel mai „gras” Guvern din Uniunea Europeană. În luna ianuarie, la scurt timp după învestire, Cabinetul Grindeanu număra deja 61 de secretari de stat, iar întreg aparatul guvernamental păstorit de PSD şi ALDE depăşea o sută de persoane cu tot cu secretarii şi subsecretarii de stat din ministere. Până la moţiunea de cenzură din luna iunie, Executivul Grindeanu a ajuns la un număr de 73 de secretari de stat, surclasat astăzi de Guvernul Tudose. Cu tot cu subsecretarii de stat şi secretarii generali de prin ministere, în organigrama actualului Executiv avem 135 de posturi, fiecare cu subalternii şi consilierii aferenţi.

Sevil şi-a făcut harem

Astfel, cel mai populat minister este cel al Dezvoltării Regionale, Administrației publice și Fondurilor Europene, condus de vicepremierul Sevil Shhaideh. În MDRAP există în prezent şapte secretari de stat, trei subsecretari de stat, un secretar general şi doi secretari general adjuncţi, plus ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb. Dintre cei şapte secretari de stat din subordinea lui Shhaideh face parte şi fostul preşedinte al CJ Teleorman, Adrian Ionuţ Gâdea, urmărit penal în afacerea Belina. Un alt minister cu densitate mare în structura de conducere este cel al Internelor, condus de Carmen Dan. În organigrama M.A.I. se regăsesc patru secretari de stat (Raed Arafat, doi comisari de poliţie şi un colonel), doi subsecretari de stat, un secretar general şi doi secretari generali adjuncţi. Ministrul Apărării, Mihai Fifor, are şi el trei secretari de stat, un secretar general plus şeful Statului Major General, gen. Nicolae Ciucă şi directorul general al Direcţiei de informaţii, gen. Marian Hăpău. Printre secretarii de stat din MApN se numără fostul ministru al Apărării, Mircea Duşa şi secretarul general al ALDE, Nicolae Nasta. În Ministerul de Externe, condus de Teodor Meleşcanu, există şase secretari de stat, un subsecretar de stat şi un secretar general. La Transporturi, ministrul Răzvan Cuc are în subordine cinci secretari de stat, un secretar general şi doi secretari generali adjuncţi.

Prin comparaţie cu Guvernul de la Bucureşti, Executivul francez condus de premierul Edouard Philippe numără 16 ministere şi are, în total, doar 13 secretari de stat. La Roma, Cabinetul lui Paolo Gentiloni are 33 de secretari de stat. 

În vara anului 2010, Guvernul condus de Emil Boc a redus de la 50 la 32 numărul secretarilor de stat din ministere. “Am decis ca, la nivelul ministerelor, să avem ca regulă generală doi secretari de stat, cu excepţia MAI, MAE şi Ministerul Finanţelor, unde vor fi trei secretari de stat”, spunea Emil Boc la acea vreme.

×
Subiecte în articol: secretari de stat mihai tudose