Profesorul Alexandru Rafila, deputat PSD, este de părere că tulpina Delta a virusului SARS-CoV-2 este de trei ori mai transmisibilă. Pe de altă parte, acesta consideră că „în perioada următoare este puţin probabil ca persoanele nevaccinate să nu contracteze boala”.
”Totuşi, cifrele pe care le avem la îndemână sunt de la Institutul de Sănătate Publică din România sau din alte ţări şi demonstrează ceva foarte clar: ţările care au acoperire mare vaccinală, chiar dacă au cazuri multe, nu au internări în spitale şi nu au decese decât în proporţie foarte mică. De fapt, asta e diferenţa între noi şi ei şi asta trebuie să înţelegem, ce se va întâmpla în perioada următoare. În perioada următoare este puţin probabil ca persoanele nevaccinate să nu contracteze boala. E foarte greu să nu contractezi boala, pentru că această tulpină e de trei ori mai transmisibilă decât tulpina originală şi asta e într-adevăr o problemă foarte mare, iar aglomeraţiile, în lipsa măsurilor de protecţie – mască şi distanţare – nu fac altceva decât să favorizeze transmiterea”, a afirmat Alexandru Rafila duminică seară, într-o emisiune la B1 TV.