x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Rafila: Acredităm hârtii, nu servicii medicale

Rafila: Acredităm hârtii, nu servicii medicale

03 Oct 2021   •   15:45
Rafila: Acredităm hârtii, nu servicii medicale

Autoritățile nu reușesc să facă spitalele din România mai sigure pentru că de regulă se acreditează hârtii și nu servicii medicale, a declarat duminică medicul și politicianul Alexandru Rafila, în contextul incendiului izbucnit la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța.

„Avem o instiţuţie foarte frumoasă, ANMCS, care se ocupă de calitatea serviciilor medicale, inclusiv de siguranţa pacienţilor. Din păcate, noi acredităm nişte hârtii, nu servicii medicale şi nu reuşim să facem într-adevăr spitalele să fie mai sigure”, a declarat Rafila la Digi24. Emisiunea a fost înregistrată vineri, puțin după incendiu, și probabil înainte de demiterea șefului ANMCS de către premierul Florin Cîțu.

Rafila spune că instalațiile electrice subdimensionate sunt o realitate, pentru că multe spitale sunt vechi, construite după alte normative, și a admis că în unele instituții de sănătate se improvizează, în condițiile nevoii creșterii numărului de paturi ATI.

În privința autorizațiilor ISU, Rafila spune că acestea sunt extrem de greu de obținut pentru clădirile vechi, pentru că standardele de securitate corespund unor clădiri noi. El a dat exemplul Pavilionului 5 de la spitalul Matei Balș, care a ars în ianuarie, și care în prezent este nefuncțional, pentru că nu are autorizație ISU și ar trebui să funcționeze pe propria răspundere a managerului instituției. Secția ar avea disponibile 120 de paturi care ar putea să trateze pacienți COVID.

„80 - 90% din clădirile publice nu au autorizație, din toate clădirile publice...Este clar că o autorizație pentru o clădire veche nu poate fi obținută”, a spus Rafila, apreciind că astfel de lucruri nu sunt imputabile managerilor de spitale.

Pe dev altă parte, în condiții de pandemie, medicul Rafila crede că trebuiesc folosite toate mijloacele disponibile. ”Dacă aveţi în faţa dumneavoastră un adversar şi acest adversar este COVID şi sunteţi înarmat cu un Kalaşnicov, nu o să trageţi pentru că nu aveţi o puşcă standard NATO?”, a întrebat retoric Rafila. „Nu cred. Așa este situația în ceea ce privește facilitățile de sănătate în criză”, a spus medicul.

„Vom agrava criza din sistemul de sănătate, pentru că noi căutăm vinovați și nu soluții”, a conchis medicul.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Dr. Alexandru Rafila