x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Raluca Turcan: ALDE se dovedeşte a fi un apendice de prost gust pentru PSD

Raluca Turcan: ALDE se dovedeşte a fi un apendice de prost gust pentru PSD

24 Mar 2017   •   00:00
Raluca Turcan: ALDE se dovedeşte a fi un apendice de prost gust pentru PSD

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a afirmat joi, la Piteşti, că ALDE s-a dovedit a fi un "apendice" al PSD, partid care, la rândul său, are numeroşi membri cu probleme de integritate. 

"PSD este plin de oameni cu probleme de integritate, cu grave suspiciuni de corupţie, unii deja condamnaţi. ALDE, unde s-au mai dus voturi în alegeri, se dovedeşte a fi un apendice de prost gust pentru PSD, un apendice care aduce discordie, care condiţionează şi întăreşte condiţionarea unor decizii în detrimentul oamenilor, doar pentru satisfacţii politice", a declarat Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă. 

Ea l-a acuzat totodată pe liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, că a făcut din lupta împotriva justiţiei principalul său obiectiv politic. 

"Uitaţi-vă la Călin Popescu Tăriceanu, ce a adus acest om bun pentru politica românească? În afară de o perioadă în care a fost prim-ministru, a guvernat, economia a duduit, dar după aia a crăpat de tot, i se datorează. (...) Deci ceea ce s-a întâmplat în guvernarea Tăriceanu a fost inexplicabil. (...) Nu poţi să consumi mai mult decât produci cu 13%, nu poţi, înseamnă că eşti iresponsabil politic. De aceea, foarte mulţi s-au separat şi s-au delimitat de Călin Popescu Tăriceanu. Odată ajuns al doilea om în stat, nu face decât să ducă guvernarea, în tandem cu domnul Liviu Dragnea, pentru satisfacerea obsesiilor anti-justiţie pe care amândoi le au. (...) Aceşti oameni au canalizat activitatea întregii majorităţi parlamentare şi a guvernului doar pentru satisfacerea obsesiilor lor anti-justiţie", a mai spus Raluca Turcan. AGERPRES

×