Partidul Naţional Liberal a reuşit să strângă numărul necesar de semnături, astfel încât în perioada 26 - 30 august să fie convocată o sesiune extraordinară la Camera Deputaţilor, pe a cărei ordine de zi ar urma să figureze: respingerea legii privind amnistia şi graţierea sau abrogarea legii recursului compensatoriu, a anunţat liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan.
"PNL a obţinut strângerea numărului de semnături, astfel încât în perioada 26-30 august să se desfăşoare o sesiune extraordinară în Camera Deputaţilor. Noi am solicitat majorităţii parlamentare organizarea acestei sesiuni şi răspunsul a fost, evident, 'nimic', aşa cum ne-au obişnuit. Ca atare, minimum 115 deputaţi, până în momentul de faţă, au semnat pentru o sesiune extraordinară, cu o ordine de zi care să clarifice câteva probleme acute, înaintea sesiunii ordinare, care va începe la 1 septembrie. Şi aici ne referim la respingerea unei legi privind amnistia şi graţierea, care este în momentul de faţă îngropată în Comisia juridică; ordonanţa 114, care a generat creşteri de taxe şi tarife pentru populaţie, fără precedent, blocând creditarea şi alungând investitori; ordonanţa 51, legată exact de transportul public pentru persoane, în special pentru elevii navetişti; aprobarea legii de abrogare a legii recursului compensatoriu, lege care a pus în libertate 19.000 de infractori periculoşi, care pun zi de zi în pericol siguranţa românilor", a arătat ea într-o declaraţie de presă susţinută la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.
Turcan a mai precizat că PNL îşi doreşte ca la începutul sesiunii ordinare să se ajungă la "un moment zero", în care activitatea Parlamentului să "nu mai fie concentrată" pe proiecte care să vizeze "favorizarea infractorilor", ci proiecte de lege care au legătură cu agenda publică a românilor. AGERPRES