x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Rareş Bogdan: "Cea mai ruşinoasă zi de când am intrat în nenorocita asta de politică. O mizerie fără seamăn"

Rareş Bogdan: "Cea mai ruşinoasă zi de când am intrat în nenorocita asta de politică. O mizerie fără seamăn"

de Redacția Jurnalul    |    30 Mar 2023   •   14:15
Rareş Bogdan: "Cea mai ruşinoasă zi de când am intrat în nenorocita asta de politică. O mizerie fără seamăn"
Sursa foto: Hepta

Pragul de 9.000 de lei pentru abuz în serviciu este foarte mare, afirmă primvicepreședintele PNL Rareș Bogdan: „Principalii promotori și inițiatori stau pitiți și tac ticălos. Nu credeam că voi trăi să văd cum OUG 13 este reinventată cu concursul propriului meu partid, PNL. O mizerie fără seamăn”.

„Ieri (miercuri - n.r.) a fost cea mai rușinoasă zi de când am intrat în nenorocita asta de politică, în urmă cu 4 ani. Nu credeam că voi trăi să văd cum OUG 13 este reinventată cu concursul propriului meu partid, PNL. O mizerie fără seamăn! Culmea e că principalii promotori și inițiatori din cadrul Coaliției de Guvernare stau pitiți și tac ticălos. Unii au inițiat si au insistat pe inițiere, alții au tăcut maiestuos si de neînțeles, doar ca sa fie linișteee!!!!! Să o ia naiba de liniște! Vom muri politic în liniște, dacă continuăm așa! Unii au scris, iar soldățeii de teracotă au executat. Răul a fost făcut”, scrie pe Facebook Rareș Bogdan.

Primvicepreședintele PNL, care este și europarlamentar, afirmă că „la Bruxelles s-au aprins beculețele roșii, din nou”.

„Societatea civilă și presa au reacționat nervos și corect, înspăimântați pe bună dreptate. Un partid, plus un plecat din acel partid au fost readuși pe teren pe o temă preferată, singura in care sunt antrenați sa combată. Toate acestea cu un popor destul de mimetic, care privește de câteva zile bune la ce se întâmplă in Israel si in Franța. Moment perfect! Astept in continuare să scoată capul de la cutie adevărații promotori si inițiatori, să își ceară scuze sau pur și simplu să își explice demersul. Și încă ceva: pentru un om de rând, simplu, cu resurse modeste de existență, pragul de 9000 lei este mare! Foarte mare. Nesimțit de mare. Adică abuzul care produce o pagubă de 8999 lei nu mai este abuz? Faptul ca CCR se dovedeste încă o dată ticăloasă nu mai este o surpriza pentru nimeni. De două ori a anulat demersul tăierii pensiilor speciale în 2020, cu largul concurs al Avocatului Poporului, apoi a introdus obligativitatea unui prag la hoție, un prag ce urmează a fi stabilit în Parlament. Tare! Excepțional. Ca la noi, la nimenea”, încheie Rareș Bogdan.

Liderii PNL și PSD, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, au anunțat miercuri seara că susțin în Camera Deputaților propunerea Ministerului Justiției privind pragul de 9.000 de lei pentru abuzul în serviciu.

Senatul a aprobat un proiect de lege care prevede un prag valoric pentru abuzul în serviciu în cuantum de 250.000 de lei.

(sursa: Mediafax)

×