x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Război total între USR și PLUS 

Război total între USR și PLUS 

de Ion Alexandru    |    06 Oct 2020   •   10:54
Război total între USR și PLUS 

Membri USR din Bucureşti şi Iaşi se declară nemulţumiţi în legătură cu desemnarea delegaţilor USR-PLUS care vor decide listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare, precum şi de perspectiva ca parlamentari cu o activitate bună să nu se regăsească pe aceste liste. Mai multe mesaje distribuite pe rețelele de socializare acuză faptul că jocurile sunt făcute netransparent de către Vlad Voiculescu și Claudiu Năsui, ai căror oameni au fost trecuți cu prioritate pe listele pentru parlamentare. Conform acestor mesaje, Ana Ciceală şi Florina Presadă au ajuns pe unele din ultimele locuri, iar Vlad Alexandrescu sau Cristian Seidler nici măcar nu au șansa să ocupe locuri eligibile. 
În replică, Vlad Voiculescu susține că este posibil să fie exprimate nemulţumiri de către USR Bucureşti. El argumentează necesitatea unui vot în favoarea unor delegaţi pe care îi ştie, spunând că „PNL are rezervă de cadre. USR-PLUS nu are”. Acesta mai arată că „obiectivul nostru este să ducem în Parlamentul României cât mai mulţi oameni faini alături de care am lucrat toţi aceşti ani, oameni care au demonstrat că trăiesc valorile noastre, nu doar le rostesc”. (I.A.)

 

×