x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis a dat în PSD, dar s-a trezit cu un aliat-monstru pentru „Partidul meu”

Iohannis a dat în PSD, dar s-a trezit cu un aliat-monstru pentru „Partidul meu”

de Ion Alexandru    |    29 Sep 2020   •   08:29
Iohannis a dat în PSD, dar s-a trezit cu un aliat-monstru pentru „Partidul meu”
Sursa foto: Lucian Alecu

USR-PLUS devine partidul-vedetă al alegerilor locale din 27 septembrie 2020, lucru care, paradoxal, nu reprezintă un pericol pentru PSD, ci tocmai pentru aliații de la București, respectiv Partidul Național Liberal. Surse politice arată că, după ce, timp de trei ani, de la tribuna Palatului Cotriceni, președintele Klaus Iohannis a construit un mesaj constant anti-PSD, principalul beneficiar al acestui mesaj este USR-PLUS. Scorul electoral obținut de această formațiune în alegerile de la București, dar și faptul că, în teritoriu, au fost date lupte grele între USR-PLUS și PNL, aceștia din urmă pierzând chiar și câteva orașe, arată modul în care se va pune problema viitoarei cooperări, după alegerile parlamentare din decembrie. 

 

USR-PLUS a câștigat funcția de primar general al Capitalei, al doilea scor în Consiliul General, și-a impus doi primari în cele mai liberale zone din România și era foarte aproape să îl învingă pe candidatul PNL pentru Primăria Constanța. Deși PSD a reușit să mențină controlul asupra 20 de județe, iar PNL doar pe 17 dintre acestea, în timp ce USR și PLUS nu au câștigat nicio funcție de președinte de consiliu județean, scorurile realizate de formațiunea condusă de Dan Barna și Dacian Cioloș în fiecare  județ și în principalele orașe arată că va exista o presiune deosebit de mare exercitată asupra partidului condus de Ludovic Orban și sprijinit de Klaus Iohannis.


Mesajul anticorupție, anti-PSD și aprobarea mișcărilor de proteste care au avut loc, în ultimii trei ani, împotriva social-democraților pare să fi profitat nu PNL, ci USR-PLUS, viitorii parteneri de guvernare ai liberalilor, după alegerile generale din data de 6 decembrie.

 

Avertismente voalate din partea lui Dan Barna

De fapt, acesta este și mesajul pe care liderul USR, Dan Barna, l-a transmis, voalat, ieri, în timpul unei conferințe de presă susținută sub pretextul felicitării candidaților formațiunii. Liderul USR Dan Barna i-a felicitat luni pe câștigătorii alegerilor locale, care fac parte din formațiunea pe care o conduce. El a mai ținut să vorbească și despre alianțele pe care le va face la nivelul consiliilor, după aflarea rezultatelor finale, precizând că vor fi fermi pe principiile pe care le-a susținut în întreaga campanie.
„Vom fi foarte fermi pe principiile pe care le-am susținut în întreaga campanie, principii legate de integritate, principii legate de transparență, principii legate de toleranță zero la ceea ce înseamnă nepotism, probleme de corupție sau probleme de integritate. Așteptăm în continuare rezultatele finale”, a spus Barna. 

 

Replică timidă a PNL

Secretarul General al PNL, Robert Sighiartău, a ținut să iasă, la scurt timp după aceste declarații, într-o conferință de presă, în care să atragă atenția că, la nivel național, PNL a obținut un scor de 34 la sută, în timp ce USR-PLUS doar 14 la sută. Scorul de la București, însă, în Consiliul General, propulsează USR-PLUS ca principalul pretendent al poziției pe partea “dreaptă” pe care o ocupă, în prezent, PNL.

 

PSD ironizează situația

Pericolul pe care USR-PLUS îl poate reprezenta la adresa liberalilor a fost sesizat și de către cei de la PSD, care, într-o notă ironică, au postat pe Facebook faptul că președintele Klaus Iohannis  va începe să arate cât “de strâmbă este Dreapta unită”, asta pentru că USR va lua locul PSD în discursul prezidențial. “De astăzi, Iohannis o să arate țării cât de #strâmbă este Dreapta Unită. Și că, după alegerile locale, liberalii trebuie să o ia mai (NIC)UȘOR cu pianul pe scări!”, scriu social-democrații. 
 

×