x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Reacţii la retrospectiva lui Băsescu

Reacţii la retrospectiva lui Băsescu

15 Sep 2009   •   00:00

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a spus că discursul preşedintelui Traian Băsescu din Parlament a fost lung şi plictisitor, reproşând şefului statului că a avut nevoie de două ore pentru "a se justifica" în legătură cu cele întâmplate în timpul mandatului şi "doar de un sfert de oră" pentru a vorbi despre problemele românilor.



El a mai spus că Băsescu îşi va anunţa în curând candidatura pentru un nou mandat, precizând că data congresului PSD pentru lansarea sa în cursa prezidenţialăa fost mutată de pe 27 septembrie pe 2 octombrie şi pentru a fi mai aproape de lansarea candidaturii lui Traian Băsescu.

"Pur şi simplu m-am plicitisit. Am venit, am ascultat. Nu consider normal ca preşedintele să facă un bilanţ politic al mandatului său ca preşedinte în faţa noastră, pentru că nu are mandatul de la Parlament. (...) Pur şi simplu sunt plicitisit. Aşa ceva nu am auzit dinainte de '89. Aşa ceva, un asemenea ton, un asemenea mod de abordare, eu nu am auzit de la Nicolae Ceauşescu şi o spun fără niciun fel de exagerare", a declarat la rându său liderul PNL Crin  Antonescu.

Totodată, preşedintele UDMR Marko Bela a declaratcă şeful statului că ar fi trebuit să vorbească mai mult despre Administraţia Prezidenţială, iar nu despre performanţa guvernelor. "Domnul preşedinte face o retrospectivă din punctul domniei sale de vedere a celor cinci ani de mandat(...) "Eu am impresia că, totuşi, aici se vorbeşte mai mult despre performanţa Guvernului sau performanţa diferitelor guverne şi nu în primul rând despre instituţia prezidenţială", a comentat Marko Bela.

×
Subiecte în articol: politic