x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică REFERENDUM 2012. Zgonea: USL ia în calcul sesizarea Curţii Constituţionale privind boicotul PDL la referendum

REFERENDUM 2012. Zgonea: USL ia în calcul sesizarea Curţii Constituţionale privind boicotul PDL la referendum

30 Iul 2012   •   08:45
REFERENDUM 2012. Zgonea: USL ia în calcul sesizarea Curţii Constituţionale privind boicotul PDL la referendum

Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, ca USL ia in calcul depunerea unei sesizare la Curtea Constitutionala, privind boicotul organizat de catre PDL la referendumul de demitere a presedintelui Traian Basescu.

"Bineinteles ca luam in calcul aceasta varianta, pentru ca avem o situatie inedita in Romania si in Europa din 1945 si pana acum si daca vreti, de la primul vot liber exprimat pentru Parlamentul European din 1968. Un presedinte al unui stat european care se duce la masa bogatilor si apara interesele Romaniei nu mai este reprezentatul cetatenilor romani. In acest moment presedintele Traian Basescu nu mai are legitimitatea morala cea pe care o clameaza intotdeauna Uniunea Europeana", a spus Zgonea.

Presedintele Camerei Deputatilor a mai aratat ca este "o situatie delicata, pentru ca presedintele Romaniei a primit mai multe voturi impotriva reprezentarii cetatenilor romani decat atunci cand a fost nominalizat presedinte si a castigat mandatul de presedinte al statului roman".

"Este o chestiune de moralitate si onoare si ati observat ca in Europa parlamentari, ministri, sefi de state, sefi de Guverne si-au dat demisia pentru lucruri mult mai minore", a mai aratat Zgonea. (Mediafax)

×