Este important ca România să obţină această perioadă de derogare de trei ani de zile pentru a putea susţine competitivitatea fermierului român, susţinând de la bugetul de stat sectorul zootehnic cu plata pe cap de animal, a declarat luni, la Bruxelles, ministrul român al agriculturii, Daniel Constantin, informează agerpres.ro.
Ministrul român a precizat că reuniunea Consiliului AGRIFISH la care a participat a fost una "extrem de importantă în procesul de finalizare al reformei Politicii Agricole Comune (PAC)".
"Aş putea spune că suntem pe ultima sută de metri, ne apropiem de finalizare, şi cred că este foarte important pentru România, mai ales pe fondul negocierilor care au avut loc pentru bugetul PAC, şi având în vedere faptul că pe zona de plăţi directe bugetul nu este cel pe care cel puţin eu îl aşteptam, este extrem de important să obţinem câteva chestiuni pe zona de reformă care să protejeze fermierii români. În primul rând România a solicitat şi va solicita în continuare o perioadă de trei ani de zile în aplicarea noii scheme de plată pe suprafaţă. Este foarte important, pentru că dacă s-ar aplica imediat noua plata unică pe fermă ar însemna ca toate drepturile pe care le avem şi pe zona de animale să se convertească în drepturi de plată", a declarat Daniel Constantin.
Practic, a menţionat el, acest lucru ar însemna ca tot pachetul financiar pe care România îl are la dispoziţie să se împartă nu la 7 milioane de hectare ca până acum, ci la 12 milioane de hectare.
"Asta ar însemna, practic, pe bugetul pe care îl avem, ca de la 1 ianuarie 2014 sau de la 1 ianuarie 2015, când se va aplica noua PAC, fermierul să primească chiar mai puţin decât primea până în momentul de faţă. Din acest punct de vedere am considerat că e important, pentru a proteja competitivitatea fermierului român, să cerem o perioadă de derogare de trei ani de zile, perioadă în care să putem sprijini sectorul zootehnic de la bugetul de stat, aşa cum o făceam şi până acum, cu plata pe cap de animal", a apreciat ministrul agriculturii.
În momentul când se va aplica noua schemă de plată pe suprafaţă, în 2017 sau 2018, va fi important ca România să aibă posibilitatea de a plăti suplimentar de la bugetul de stat, a apreciat el.
"Repet, există pericolul ca plata pe suprafaţă să fie mai mică decât este până în momentul de faţă. Şi atunci am dori să putem suplini de la bugetul de stat, aşa cum am făcut şi până acum, acel top-up, astfel încât fermierul român să primească un sprijin oarecum echivalent cu ce se primeşte la nivel european. Sigur că va aici de luat o decizie politică, pentru că implică foarte multe fonduri de la bugetul de stat. În momentul în care mă voi întoarce în România în primul rând voi avea o discuţie şi cu premierul, dar cred că va trebui să facem eforturi ca odată ce se va aplica noua schemă fermierul român să poată să fie competitiv din punct de vedere al sprijinului pe care îl primeşte pe această piaţă unică", a mai spus Daniel Constantin.
El a precizat că alte chestiuni importante pentru România sunt şi sprijinul pentru tinerii fermieri şi pentru micii fermieri, precum şi sprijinul cuplat la anumite produse.
"Astăzi chiar am salutat iniţiativa Austriei de a se acorda odată cu implementarea noii scheme şi un sprijin cuplat important pentru zona de producere de soia. Asta şi în contextul în care România a aderat la declaraţia de susţinere a cultivării soia de-a lungul Dunării, iar pe fondul lipsei sau a unei cantităţi din ce în ce mai mici de proteine pentru sectorul animal este important să sprijinim această cultură", a conchis Constantin.