x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică România şi Turcia salută apropiata semnare a Acordurilor Republicii Moldova cu UE

România şi Turcia salută apropiata semnare a Acordurilor Republicii Moldova cu UE

de Agerpres    |    26 Iun 2014   •   19:37
România şi Turcia salută apropiata semnare a Acordurilor Republicii Moldova cu UE

Secretarul de stat pentru afaceri europene George Ciamba s-a întâlnit joi cu Murat Salim Esenli, subsecretar permanent adjunct pentru afaceri europene în Ministerul Afacerilor Externe al Turciei, prilej cu care cei doi oficiali au salutat apropiata semnare integrală, la Consiliul European, a Acordului de asociere şi Acordului de liber schimb cu R. Moldova şi Georgia, precum şi a capitolelor restante din Acordul de Asociere UE-Ucraina, inclusiv a DCFTA, în marja aceleiaşi reuniuni.

Potrivit unui comunicat MAE, secretarul de stat Ciamba a reiterat sprijinul României pentru aderarea Turciei la UE, exprimând încredere în avansarea procesului de negocieri pe durata preşedinţiei italiene a UE.

Oficialul român a subliniat că recenta ratificare de către Parlamentul turc a Acordului de readmisie semnat în luna decembrie 2013 reprezintă un pas important în cooperarea UE-Turcia.

Cei doi oficiali au salutat nivelul excelent al relaţiilor bilaterale şi dinamica consistentă a dialogului politic, în urma vizitelor la nivel înalt realizate în ultima perioada, cu precădere în perioada 2013-2014 şi a semnării în 2013 a Planului de acţiune al Parteneriatului Strategic între România şi Turcia. Ambele părţi au încurajat intensificarea cooperării economice şi creşterea volumului investiţiilor reciproce în arii precum energia, transporturile, turismul, infrastructura, industria de apărare, confirmând obiectivul comun de creştere a cifrei schimburilor comerciale până la 8 miliarde Euro în următorii ani, se arată în sursa citată.

În context, partea română a subliniat necesitatea acordării de sprijin politic şi asistenţa financiară a Republicii Moldova în procesul de reforme democratice. În cadrul discuţiilor privind evoluţiile din Ucraina, demnitarii au subliniat că alegerea noului preşedinte va reprezenta un pas real în favoarea stabilităţii ţării.

Totodată, subsecretarul permanent adjunct Murat Salim Esenli a transmis satisfacţia pentru maniera incluzivă în care România a acţionat în calitate de Preşedinţie-în-exerciţiu a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-est (SEECP) şi pentru sprijinul României pentru statele din regiune în vederea atingerii obiectivelor lor de integrare europeană şi euroatlantică.

În ceea ce priveşte colaborarea în zona Marii Negre, oficialii au discutat despre proiecte regionale comune aflate pe agenda Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagra (OCEMN), în domeniile: transport, protecţia mediului şi energie şi au exprimat susţinerea pentru revitalizarea formatelor de cooperare menite să consolideze încrederea reciprocă între statele din regiune, mai precizează sursa citată.

De asemenea, cele doua părţi au realizat un schimb de opinii cu privire la evoluţiile din Siria şi Irak, partea româna exprimând interesul pentru aprofundarea consultării cu partea turcă privind evoluţiile din Orientul Mijlociu. 

×
Subiecte în articol: republica moldova turcia