x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Scandal în PSD cu privire la lista de candidați de la Vrancea

Scandal în PSD cu privire la lista de candidați de la Vrancea

de Ion Alexandru    |    22 Oct 2020   •   09:24
Scandal în PSD cu privire la lista de candidați de la Vrancea

Fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, pe care Marcel Ciolacu nu-l dorește pe listele de candidați pentru Senatul României, îl atacă pe liderul social-democrat. „Marcel Ciolacu nu e stăpânul PSD, deci nu putea face acest lucru (să îl scoată de pe liste – n.red.), l-a făcut Consiliul Politic Național, la propunerea lui Marcel Ciolacu. Paul Stănescu trebuie să trimită decizia de invalidare a listei, iar Consiliul Judeţean al organizaţiei PSD Vrancea să ia o decizie. Consiliul urmează să ia în discuţie decizia de invalidare, iar Consiliul are posibilitatea, conform statutului, să facă noi propuneri sau să le menţină pe cele anterioare. Eu sper să respecte decizia PSD Vrancea”, a declarat Oprișan.

Acesta susține că nici măcar nu și-a dorit să candideze, însă colegii săi din județ, primari și membri ai Consiliului Județean, cu unanimitate l-au propus pe liste.

„Dacă colegii mei au dorit cu ardoare asta şi cu unanimitate de voturi, nu puteam să refuz. Ca, astăzi, domnul Ciolacu să propnă invalidarea listelor la judeţul Vrancea, nu ştiu din ce motive. Motivul îmi scapă. Eu Marian Oprişan nu am probleme de cinste, de integritate în PSD şi în România”, a mai adăugat acesta.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că listele pentru alegerile parlamentare ale organizaţiei de la Vrancea au fost invalidate de Consiliul Politic Naţional al formaţiunii. „Îmi mențin părerea că domnul Marian Oprișan nu ar trebui să candideze. În opinia mea, nu este oportună candidatura domnului Oprișan pentru Senat. Cred că cel mai oportun este să rămână vicepreședinte la Consiliul Județean Vrancea”.

×
Subiecte în articol: marian oprisan Marcel Ciolacu