x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Scandal în tabăra progresiștilor, în pragul alegerilor parlamentare

Scandal în tabăra progresiștilor, în pragul alegerilor parlamentare

de Ion Alexandru    |    12 Oct 2020   •   09:14
Scandal în tabăra progresiștilor, în pragul alegerilor parlamentare

USR stă pe un butoi cu pulbere, care riscă să explodeze chiar înainte de începerea campaniei electorale aferente alegerilor parlamentare, Vlad Teohari, liderul USR Diaspora, a cărui candidatură pe listele parlamentare a fost invalidată, la finalul săptămânii trecute, de Biroul Politic Național al partidului condus de Dan Barna, va da în judecată formațiunea. Motivul pentru care Teohari nu a fost agreat pe liste ar fi acela că l-a criticat pe Dan Barna.

 

Dumitru Dobrev, avocat și fost membru în Biroul Național al USR, anunță că îl va reprezenta pe Vlad Teohari în acest proces, după ce acesta din urmă a comunicat faptul că nu va accepta ”nedreptatea care mi s-a făcut și îmi voi apăra drepturile pe toate căile legale pe care le am”. Într-un comunicat de presă, se arată că Vlad Teohari a câștigat alegerile interne în filiala USR Diaspora, fiind ales pe locul 1 pe lista pentru Camera Deputaților, dar candidatura sa a fost invalidată de USR cu mai puțin de 48 de ore înaintea datei-limită de depunere a listelor de candidaturi la Biroul Electoral de Circumscripție.

Conform avocatului lui Teohari, acestuia i s-ar fi încălcat dreptul de a fi ales, dreptul la apărare și a fost discriminat față de numeroși alți colegi, cosemnatari ai unei scrisori ce i se impută, care au putut candida în alegerile locale din 27 septembrie. Candidatura lui Vlad Teohari la alegerile parlamentare, susţinută de USR PLUS Diaspora, a fost invalidată de Biroul Naţional în urma unui aviz negativ de integritate dat de Comisia de arbitraj a partidului după ce acesta a semnat anul trecut o scrisoare deschisă iniţiată de Mihai Goţiu şi în care peste 100 de membri USR reclamau execuţiile din partid. Demersul fusese determinat de excluderea Olimpiei Ardelean ca urmare unei postări pe contul ei de Facebook, în care sesiza nereguli din cadrul organizaţiei judeţene Ilfov. Mihai Martin, membru în conducerea filialei Olt, şi-a anunţat demisia, acuzând că echipa Barna continuă acţiunile care au dus USR la scorul mic pe care îl are acum. Istoricul Bogdan Jitea își anunţă demisia din USR Sector 3, afirmând că şi el este semnatar al scrisorii generate de excluderea Olimpiei Ardelean şi, deci, pasibil de a fi acuzat de lipsă de integritate.

 

Barna, primul pe lista de la Sibiu, pentru Camera Deputaților

În acest timp, Alianţa USR-PLUS Sibiu a avut, la finalul săptămânii trecute, alegeri interne şi au fost votaţi de membri ai ambelor partide candidaţii USR-PLUS Sibiu pentru Camera Deputaţilor şi Senatul României. Președintele USR, Dan Barna, deschide lista pentru Camera Deputaţilor, în timp ce Claudiu Mureşan este primul pe lista pentru Senat. Pe lista candidaților USR-PLUS Sibiu pentru Camera Deputraților se mai regăsesc Marius Vulcan, Ioan Plesciuc, Cristian Vîlcu, Daniela Ilie și Carmen Novac. La Senat, pe listă se mai află Anca Mălaiu și Traian Belei.

La rândul ei, Alianța USR-PLUS București și-a stabilit candidații pentru Camera Deputaților și Senat la alegerile parlamentare 2020. Florina Presadă și Vlad Alexandrescu sunt abia pe locurile 6 și 7 pe lista pentru Senat. Presadă acuza săptămâna trecută că metoda de stabilire a candidaților pentru alegerile parlamentare este un abuz al conducerii USR.

 

Vlad Teohari dă în judecată USR. Dan Barna, acuzat de abuz

 

×