x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Scena politică, în fierbere. Anticipate sau schimbare de Guvern

Scena politică, în fierbere. Anticipate sau schimbare de Guvern

de Ion Alexandru    |    04 Feb 2020   •   08:11
Scena politică, în fierbere. Anticipate sau schimbare de Guvern

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a precizat, ieri, imediat după citirea textului moțiunii de cenzură, că formațiunea pe care o conduce a reconsiderat o decizie anterioară și, în situația în care aritmetica parlamentară va permite, social-democrații vor face o propunere de prim-ministru, pe care o vor înainta președintelui României, în timpul consultării acestuia cu partidele politice, în vederea desemnării unui nou Guvern. Ciolacu a subliniat că această propunere nu va fi „ambasadorul României în SUA”, infirmând, astfel, teoria potrivit căreia PSD ar urma să-l propună pe George Maior. Dacă au sau nu social-democrații, în acest moment, voturile necesare instalării unui nou guvern, vom analiza în cele ce urmează.

 

Marcel Ciolacu a infirmat, ieri, un scenariu care a circulat, în ultimele zile, pe piață, conform căruia între PSD, PNL și Klaus Iohannis ar exista o înțelegere secretă, prin care liberalii să nu se opună demiterii guvernului prin moțiune de cenzură, iar social-democrații se angajează că vor pune umărul la organizarea de alegeri parlamentare anticipate, odată cu alegerile locale, acest lucru urmând să aibă loc pe data de 21 iunie. La schimb, PNL ar fi asigurat PSD că votul în două tururi pentru alegerea primarilor, lege pe care Ludovic Orban a angajat răspunderea Executivului, nu va fi adoptată. „Dacă vor anticipate, domnul Orban să-și dea demisia”, a precizat Ciolacu, acesta adăugând: „Dacă, Doamne ferește!, nu trece moțiunea de cenzură, vom ataca la CCR legea privind alegerea primarilor în două tururi și vom câștiga”.

Pentru prima dată de la instalarea noului guvern, Marcel Ciolacu își asumă, cu subiect și predicat, tema formării de către PSD a unui nou cabinet. „Dacă trece moțiunea, vom face o propunere de prim-ministru, dar nu de la PSD, care să formeze un nou Guvern. Va fi o persoană care nu este membru PSD și nu, nu este actualul ambasador al României în SUA”, a mai adăugat liderul social-democrat, care însă a refuzat să răspundă dacă această persoană este Sorin Grindeanu.

 

Posibilă majoritate cu Victor Ponta

Dacă PSD are, în acest moment, voturile necesare dărâmării Guvernului Orban, prin moțiune de cenzură, fiind sigur de parlamentarii UDMR pentru acest demers, nu același lucru se poate spune despre voturile necesare instalării unui guvern format în jurul actualului partid de opoziție. Cu 203 parlamentari, PSD mai are nevoie de fix 30 de aleși pentru a putea propune președintelui României un candidat pentru funcția de prim-ministru, iar UDMR a precizat deja că nu va intra la guvernare cu PSD. Astfel, acești parlamentari ar putea veni, în parte, de la Pro România.

Partidul lui Victor Ponta numără, acum, 21 de parlamentari în Camera Deputaților și șase senatori, ceea ce înseamnă 27 de voturi. PSD ar mai avea nevoie de încă trei parlamentari pentru a reveni la guvernare. Conform Constituției, președintele României propune un candidat de prim-ministru propus de partidul care are majoritatea absolută în Parlament sau, dacă nu există o asemenea majoritate, din cadrul partidelor care pot face dovada că pot constitui o majoritate de 50 plus un vot.

 

Liderul interimar al PSD: „Dacă vor anticipate, să nu se bazeze pe noi și să-și dea demisia”

×