DOSARE PENALE ● Vină pasată între Cotroceni şi Cameră
Şeful statului le impută deputaţilor întîrzierea procedurii de
declanşare a urmăririi penale în cazul lui Mitrea şi Năstase. Camera
Deputaţilor n-a luat o decizie din cauza absenteismului, mai mult sau
mai puţin calculat. De la şedinţă, PD-L-iştii au lipsit însă cot la cot
cu ceilalţi parlamentari.
DOSARE PENALE ● Vină pasată între Cotroceni şi Cameră
Şeful statului le impută deputaţilor întîrzierea procedurii de declanşare a urmăririi penale în cazul lui Mitrea şi Năstase. Camera Deputaţilor n-a luat o decizie din cauza absenteismului, mai mult sau mai puţin calculat. De la şedinţă, PD-L-iştii au lipsit însă cot la cot cu ceilalţi parlamentari.
Preşedintele Traian Băsescu e nemulţumit că aleşii n-au dat nici un verdict în dosarele deputaţilor Adrian Năstase şi Miron Mitrea, trimiţîndu-i o scrisoare oficială în acest sens preşedintelui Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu. Surse oficiale au declarat că Traian Băsescu a reproşat faptul că "dosarele celor doi foşti miniştri Mitrea şi Năstase nu pot face obiectul urmăririi penale, aşa cum se solicita de către procurorii Ministerului Public, deoarece Camera Deputaţilor întîrzie nepermis de mult procedura de avizare". În textul scrisorii se mai arată că "prin votul de ieri (marţi – n.r.) parlamentarii foşti şi actuali miniştri au privilegii şi sînt mai presus de lege", au mai declarat sursele citate de Mediafax. "Parlamentul nu trebuie să se substituie Justiţiei", scrie preşedintele şi solicită Parlamentului să găsească cele mai rapide căi pentru a permite autorităţilor judecătoreşti să-şi desfăşoare activitatea.
17 ABSENŢI DE LA PD-L. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a confirmat primirea documentului de la Preşedinţie, dar i-a răspuns lui Traian Băsescu că, dacă ar fi trimis deputaţii PD-L în plen, votul ar fi fost valabil. "Mi-aş fi dorit ca, dacă dorinţa dumneavoastră privind funcţionarea justiţiei ar fi fost sinceră, să fi trimis parlamentarii grupului PD-L la vot. Dacă numai jumătate dintre parlamentarii PD-L absenţi ar fi fost prezenţi la dezbaterile de ieri (marţi – n.r.), votul ar fi fost valabil exprimat", susţine Bogdan Olteanu, acuzîndu-l pe preşedinte că se manifestă ca "preşedinte jucător şi ca lider PD-L" doar atunci cînd îi cere interesul. Mai mult, Olteanu îl acuză pe şeful statului că el este cel care a întîrziat procedurile în cazul dosarelor de corupţie, pentru că a refuzat să colaboreze cu Comisia prezidenţială care dă aviz de urmărire penală pentru miniştrii cercetaţi de DNA şi pentru că a refuzat să sesizeze şi Parlamentul în legătură cu aceste dosare, nerespectînd Legea răspunderii ministeriale. "Deşi v-am atras atenţia în mod public că refuzul de a sesiza Parlamentul României se va solda cu decizii de anulare a urmăririi penale în justiţie, aţi refuzat să respectaţi legea şi aţi transformat procedurile legale într-un conflict personal, soldat cu ameninţări şi şantaj la adresa ministrului Apărării Naţionale, Teodor Meleşcanu", susţine Olteanu. În replică, Traian Băsescu i-a transmis printr-o altă scrisoare lui Bogdan Olteanu că "îşi permite să facă afirmaţii false, lipsite de orice temei juridic, dovedind grave carenţe în ceea ce priveşte cunoaşterea legilor", rugîndu-l ca pe viitor să facă "un efort elementar pentru a lectura legile în vigoare". În replică la contrareplică, Olteanu a declarat că şi-ar dori foarte tare ca şeful statului să se ocupe de "minciunile domniei sale", menţionând că aşa cum el nu-i vorbeşte despre pupă şi proră, aşteaptă ca nici Băsescu să nu-i dea lecţii despre legi şi Parlament.
HOP ŞI BOC. 17 deputaţi PD-L din cei 72 ai grupului au lipsit de la şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, în care nu s-a votat declanşarea urmăririi penale pentru Mitrea şi Năstase. Pentru ca votul să fi fost valabil, trebuia să fie prezenţi 220 de parlamentari, dar în sală nu au fost decît 208. În discuţia dintre Băsescu şi Olteanu s-a băgat şi liderul PD-L, Emil Boc. Chiar dacă nici deputaţii PD-L nu s-au mobilizat la vot, Boc susţine că "Parlamentul a devenit o instituţie de protecţie a persoanelor certate cu legea penală".
Demisie la toamnă
Deputatul PSD Miron Mitrea a declarat într-o emisiune la Antena 3, că dacă votul deputaţilor la solicitarea DNA de avizare a începerii urmăririi penale a sa va fi negativ, atunci va demisiona din Parlament, pentru că doreşte să meargă în faţa instanţei. "Am o singură cale, pe care aş vrea să o ocolesc, pentru că asta este meseria mea: eu sînt parlamentar, sînt deputat. De 12 ani, în afară de perioada în care am fost ministru, n-am avut altă meserie. Şi n-aş vrea să trebuiască să demisionez din Parlament ca să mă duc în faţa instanţei. Dar, dacă este nevoie şi votul următor va fi un vot negativ, o voi face", a afirmat Miron Mitrea.În replică, preşedintele PD-L, Emil Boc, l-a acuzat pe Mitrea de "ipocrizie", pentru că ar fi trebuit să demisioneze din Parlament înainte de votul din Came-ra Deputaţilor, nu să anunţe că va demisiona la toamnă.
Citește pe Antena3.ro