x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Se pune de-o suspendare? „Ce să suspenzi? Iohannis nu există!”

Se pune de-o suspendare? „Ce să suspenzi? Iohannis nu există!”

de Maria Alifantis    |    26 Mai 2016   •   15:12
Se pune de-o suspendare? „Ce să suspenzi? Iohannis nu există!”
Sursa foto: Diana Oros

Codrin Ștefănescu i-a dat replica Alinei Gorghiu după ce liderul PNL i-a acuzat pe Liviu Dragnea, Victor Ponta și C.P. Tăriceanu că pun la cale suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis imediat după alegerile locale. „Iohannis e inexistent. Pentru ce să-l suspenzi?”, s-a întrebat ironic secretarul general al PSD. La aniversarea liberalilor, Gorghiu i-a comparat pe social-democraţi cu diluanţii HexiPharma.

„Dragnea, Ponta şi Tăriceanu vor să organizeze cea mai acută criză politică prin care România poate trece. O eventuală suspendare a preşedintelui României face parte din planurile ofensive pe care PSD-ul ar dori să le pună în practică chiar înainte de alegerile parlamentare”, a sunat avertismentul Alinei Gorghiu pentru Klaus Iohannis.

„Doamna Gorghiu n-are ce să facă. Într-un moment în care ştie că PNL-ul ei, condus de ea și de Blaga, se duce la vale de-a berbeleacu`, nu numai în sondaje, dar și în cuantumul pe care îl vor obține pe 5 iunie, aruncă pe piață tot felul de tiribombe pentru a se face auzită la Cotroceni. De genul şefu`, eu sunt lângă matale orice s-ar întâmpla, te apărăm cu dinții, deși nu-l amenință nimeni”, a reacţionat Codrin Ștefănescu pentru Jurnalul Naţional.

Secretarul general adjunct al PSD recunoaşte însă că scenariul suspendării lui Iohannis a fost luat în calcul la întâlnirile de taină din Kiseleff.

„Evident că ne-am gândit la suspendare, dacă ar încălca Constituția, pentru că asta este datoria unui partid politic, să fie vigilent la așa ceva. Numai că Iohannis nu doar că nu încalcă Constituția, el nu încalcă nimic. El e mut total, el nu există. Un om care nu face absolut nimic, nu poate încălca Constituția”, a sunat replica ironică a social-democraţilor.

„Alina Gorghiu a avut tot timpul nevoie de un șef. Acum are doi - unul care nu există, se numește Iohannis și care nu prea o bagă în seamă și unul executiv, care conduce și acaparează partidul. Ea nu este acolo decât o mică jucărioară învârtită cu cheia de Vasile Blaga”, a atacat secretarul PSD.

Citeste mai jos interviul complet din JURNALUL NATIONAL:

Plănuiți să-l suspendați pe șeful statului Iohannis? Așa vă acuză Alina Gorghiu.

Doamna Gorghiu n-are ce să facă. Unu la mână. Într-un moment în care știe că PNL-ul ei, condus de ea și de Blaga se duce la vale de-a berbeleacu, nu numai în sondaje dar și în cuantumul pe care îl vor obține pe 5 iunie, aruncă pe piață tot felul de tiribombe pentru a se face auzită și la Cotroceni. De genul Șefu`, eu sunt lângă matale orice s-ar întâmpla, te apărăm cu dinții”, deși nu-l amenință nimeni. Doi la mână, de Iohannis, evident că ne-am gândit la suspendare, dacă ar încălca Constituția, pentru că asta este datoria unui partid politic, să fie vigilent la așa ceva. Numai că Iohannis nu numai că nu încalcă Constituția, el nu încalcă nimic. El e mut total, el nu există. Un om care nu face absolut nimic, nu poate încălca Constituția. Practic, el este inexistent din jocul politic și administrativ al țării. Nici moderator nu e, nici mediator nu e, nu e absolut nimic. E doar cu Guvernul meu" și cu Guvernul meu" se vor duce la vale în ceea ce privește încrederea opiniei publice, laolaltă cu domnul Cioloș și cu tehnocrații.

Ar exista motive să fie suspendat?

Nu știu, pentru inactivitate? Pentru ce să-l suspenzi? Că ăsta nu e un motiv. El este inexistent. În timp ce în România sunt o grămadă de scandaluri, o grămadă de abuzuri, o grămadă de excese de forță care încalcă în picioare drepturile și libertățile cetățenești, el nu există. Nu are nici măcar un cuvânt de spus.

Acuzațiile doamnei Gorghiu au fost dure, v-a comparat cu Hexi Pharma.

Și a spus și ceva de genul că există trei ticăloși: Dragnea, Ponta și Tăriceanu. Eu spun așa: e o ticăloșie să faci conferință de presă cu mine personal în 2012 și să spui că PDL-ul lui Băsescu este tot ce e mai toxic pe pământ și tot ce e mai nenorocit pentru România, iar după doi ani să ieși pe scenă, să te pupi și să te iei în brațe cu Blaga, sub privirile surprinse și șocate ale unei Românii întregi. Asta este ticăloșie. Madam Gorghiu este ultima care poate vorbi despre dreptate sau despre lucruri corecte. Ea este cea care a ajuns președintele unui partid prin numire. Nici măcar nu se poate gândi că poate să atragă atenția cuiva sau că poate să facă o observație, deoarece ea nu este credibilă nici măcar în interiorul partidului. Sunt turbași până și cei din PNL de ieșirile acestea necontrolate ale Alinei Gorghiu și spun chestia asta colegi de-ai ei.

Se zvonea la un moment dat că s-ar fi întors la partid după naștere pentru că exista teama că Blaga și PDL-iştii o să acapareze PNL-ul.

Oricum sunt conduși de Blaga. Ea nu este acolo decât o mică jucărioară învârtită cu cheia de către Vasile Blaga. Nu face decât să enunțe lucruri pe care i le spune Vasile Blaga, nu face decât să activeze cum îi spune Vasile Blaga și să îngroape PNL-ul așa cum îi spune Vasile Blaga. Nu face nimic altceva. Alina Gorghiu a avut tot timpul nevoie de un șef. Ea nu poate să fie șef. Acum are doi. Unul care nu există, se numește Iohannis și care nu prea o bagă în seamă și unul executiv, care conduce și acaparează partidul Vasile Blaga. Ea face ce i se spune.

„Pentru inactivitate? Pentru ce să-l suspenzi? El este inexistent. Nu are nici măcar un cuvânt de spus” – Codrin Ștefănescu, secretar general adjunct PSD

 

 

×