x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Secretar de stat în Ministerul Educației despre școala unde un elev ar fi fost violat: măsuri fără întârziere

Secretar de stat în Ministerul Educației despre școala unde un elev ar fi fost violat: măsuri fără întârziere

de Redacția Jurnalul    |    09 Mar 2024   •   10:00
Secretar de stat în Ministerul Educației despre școala unde un elev ar fi fost violat: măsuri fără întârziere
Sursa foto: Antena 3 CNN

„Este esențial ca măsurile adoptate să fie implementate fără întârziere pentru a asigura un mediu sigur pentru copiii noștri”, spune secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru, despre Școala „Nicolae Titulescu”, unde un elev ar fi fost violat de colegi.

 

„Siguranța în școli: o prioritate! Consilierii PSD Sector 1 au răspuns rapid solicitărilor părinților de la Școala Gimnazială N. Titulescu, adoptând un proiect pentru securitatea elevilor. Fonduri suplimentare pentru pază și camere de supraveghere sunt acum o realitate”, a scris Florian Lixandru pe Facebook.

Potrivit acestuia, „este esențial ca măsurile adoptate să fie implementate fără întârziere pentru a asigura un mediu sigur pentru copiii noștri. Haideți să ne unim forțele pentru siguranța școlilor din Sectorul 1!”.

Consiliul de administraţie al școlii a aprobat vineri un plan de măsuri, printre care instalarea mai multor camere de supraveghere şi îmbunătăţirea serviciului pe şcoală.

Un elev ar fi fost violat de două ori în școală, iar mama acestuia acuză conducerea școlii că nu a anunțat Poliția.

(sursa: Mediafax)

×