x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Şedinţa CSAT s-a încheiat. Klaus Iohannis: Corupţia distruge statul

Şedinţa CSAT s-a încheiat. Klaus Iohannis: Corupţia distruge statul

30 Iul 2019   •   15:07
Şedinţa CSAT s-a încheiat. Klaus Iohannis: Corupţia distruge statul

Update. Preşedintele Klaus Iohannis a ţinut o declaraţie de presă dup şedinţa CSAT, convocată în contextul crimelor din Caracal. 

”Această dramă arată unde este dus statul cu instituțiile lui atunci când pe primul loc sunt puse salvarea și protejarea infractorilor și când deschiderea porților închisorilor devine grija decidenților politici. Modificările aduse legilor Justiției, valul de pensionări din sistemul de ordine publică și siguranță națională, recursul compensatoriu, toate au generat grave vulnerabilități la adresa securității naționale, cu efecte din cele mai dramatice. Am ajuns aici pentru că guvernele din ultimii ani au umplut țara de incompetenți în funcție. Au pus în funcții slugi și oameni incapabili. Corupția și incompetența distrug statul. Am cerut instituțiilor responsabile să prezine în CSAT o anchetă completă privind cazul de la Caracal. Datele prezentate în rapoarte prezintă o serie de deficiențe grave, dintre care amintesc întârzieri nejustificate în declanșarea investigațiilor.”, a spus Iohannis.

-----

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) s-a încheiat, marţi, la Palatul Cotroceni, după aproape două ore de discuţii, scrie Agerpres

La şedinţă au participat preşedintele Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, ministrul demisionar al Afacerilor Interne, Nicolae Moga, ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, ministrul Justiţiei, Ana Birchall, ministrul Economiei, Niculae Bădălău, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, şeful Statului Major al Apărării, Nicolae Ciucă, consilierul prezidenţial pentru securitate naţională Ion Oprişor şi secretarul CSAT Mihai Şomordolea. 

Directorii SRI şi SIE nu au fost prezenţi şi au fost reprezentaţi de înlocuitori.

 

×