x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Şefii Parchetelor vor fi instalaţi în funcţie joi, în prezenţa premierului Victor Ponta

Şefii Parchetelor vor fi instalaţi în funcţie joi, în prezenţa premierului Victor Ponta

15 Mai 2013   •   20:38

Şefii Parchetelor vor fi instalaţi în funcţie joi, începând cu ora 10,00, la ceremonie urmând să participe şi primul-ministru Victor Ponta, informează agerpres.ro.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat miercuri că a emis decret pentru numirile în funcţie a şefilor de Parchete.

Aceştia sunt: procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Tiberiu-Mihail Niţu, prim adjunct al procurorului general - Dimitrie-Bogdan Licu, adjunct al procurorului general - Codruţ Olaru, procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Laura Codruţa Kovesi, procuror şef al Direcţiei de Investigaţie a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism - Alina-Mihaela Bica, adjunct al procurorului şef al DIICOT - Elena-Georgiana Hosu.

"În ceea ce priveşte cele şase propuneri făcute de ministrul Justiţiei, am emis decret pentru nominalizarea tuturor celor şase", a spus Băsescu, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni. 

×
Subiecte în articol: sefii parchetelor basescu ponta