Moţiunea simplă “Stop degradării nivelului de trai! Stop iresponsabilităţii din sectorul energetic!”, iniţiată de PSD şi PC, a fost adoptată ieri de Senat cu 74 de voturi “pentru” şi 33 “împotrivă”
Moţiunea simplă “Stop degradării nivelului de trai! Stop iresponsabilităţii din sectorul energetic!”, iniţiată de PSD şi PC, a fost adoptată ieri de Senat cu 74 de voturi “pentru” şi 33 “împotrivă”. Semnatarii moţiunii cer Guvernului să se ia măsuri imediate pentru protejarea puterii de cumpărare a cetăţenilor cu venituri medii şi mici, corelarea etapizată a veniturilor populaţiei cu valoarea coşului minim de consum lunar, iniţierea unor negocieri reale cu Federaţia Rusă pentru stoparea creşterii preţului la gazele naturale şi prezentarea în Parlament la interval de trei luni a unui raport privind starea de sănătate a tinerei generaţii.
Preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a precizat după vot că toate aceste cerinţe sunt obligatorii pentru Guvern. În sprijinul moţiunii au votat PSD, PC, PRM şi PD-L, deşi reprezentanţii acestui partid au criticat mai mult PSD-ul în luările lor de cuvânt. Împotrivă au votat doar PNL şi UDMR. Reprezentantul Guvernului la dezbateri, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, i-a acuzat pe iniţiatori pe un ton ironic că au scos cifrele care se regăsesc în moţiune “din burtă”, iar datele folosite sunt “eronate, fanteziste”. Referindu-se la aceleaşi cifre şi parafrazându-l pe Adrian Năstase, Vosganian a mai spus că PSD-ul a “numărat ouăle de două ori”. Dezbaterile au fost întrerupte de foarte multe incidente, cel mai spumos dintre ele fiind provocat de senatorul PSD Şerban Nicolae, care a vorbit mai mult decât avea dreptul, spunând că PRM i-a împrumutat cinci minute. PRM-iştii însă au negat acest lucru, cerându-i în versuri lui Văcăroiu ca la următoarea moţiune să le dea minutele înapoi.