x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Senatorul Ioan Ghişe îl dă în judecată pe Băsescu pentru ultraj

Senatorul Ioan Ghişe îl dă în judecată pe Băsescu pentru ultraj

04 Dec 2012   •   12:17
Senatorul Ioan Ghişe îl dă în judecată pe Băsescu pentru ultraj

Senatorul liberal Ioan Ghişe îl va acţiona în judecată pe Traian Băsescu pentru infracţiunea de ultraj, după ce ofiţerii SPP l-au îndepărtat de la recepţia oferită la Palatul Cotroceni de Ziua Naţională a României.

"Joi 29 noiembrie, la recepţia de la Palatul Cotroceni, Traian Băsescu a comis ultraj asupra unui senator al României prin intermediul ofiţerilor de la Serviciul de Protecţie şi Pază care îi execută ordinele. Când eu, ca senator al cetăţenilor braşoveni pe care îi reprezint în Parlament, mi-am dus mâna la nodul de la cravată, trei ofiţeri SPP m-au luat pe sus şi m-au dus în stradă în afara Palatul Cotroceni. Pentru fapta comisă de către Traian Băsescu prin intermediul ofiţerilor SPP împotriva mea îl voi acţiona în judecată pentru infracţiunea de ultraj", a spus Ghişe, într-o conferinţă de presă.

Potrivit senatorului liberal, dacă românii vor gira PDL prin votul de duminică, în România "va exista aceaşi politică de tip dictatorial".

"Cetăţenii români să ştie şi să judece fiecare pentru sine cum s-ar simţi când Băsescu le-ar face lor acelaşi lucru prin infracţiuni şi încălcându-le drepturile şi libertăţile fundamentale garantate prin Constituţie", a adăugat Ghişe.

În opinia politicianului, SPP a încălcat din punct de vedere constituţional imunitatea unui senator cu privire la opiniile exprimate in executarea mandatului, libertatea de exprimare a opiniilor care "este inviolabilă", dar şi alte legi.

×