x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Senatorul Ion Vasile s-a înscris în PC

Senatorul Ion Vasile s-a înscris în PC

28 Ian 2011   •   18:13

Senatorul Ion Vasile, care timp de 20 de ani a fost preşedinte al PSD Buzău şi care a demisionat din partid după ce a fost revocat din funcţie, în mai 2010, s-a înscris în PC, motivând că reprezentanţii acestui partid l-au convins că PC este formaţiunea în care el va putea activa politic. El a explicat  că a luat această decizie în urma unor discuţii cu conducerea partidului şi a unei "meditaţii personale", precizând că "nu a vizat obţinerea de funcţii în PC", transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit senatorului Ion Vasile, decizia de a se înscrie în PC, după ce în luna mai a anului trecut a fost revocat din funcţiile deţinute în formaţiunea social-democrată de către BPN al PSD, a venit în urma unor discuţii cu conducerea partidului şi a unei "meditaţii personale".
"Am luat decizia în urma unei meditaţii personale şi pentru faptul că i-am analizat în Senat şi am constatat că ce au făcut ei aş fi făcut şi eu. (...) Am avut discuţii, am stat în expectativă destul. Dincolo de faptul că am avut destule solicitări, am preferat nu puterea şi nu un partid mare, ci un partid care se poate construi. Că aşa am fost eu obişnuit cu construcţia de partid. În cele din urmă, am constatat că valorile pe care le împărtăşesc de 20 ani le regăsesc foarte bine în PC, ţinând cont că PC a avut de-a lungul vremii denumiri ca Partidul Umanist, chiar Social-Democrat la un moment dat, dar şi pentru că în Senatul României există un curent social-liberal despre care discută foarte multă lume, inclusiv membrii partidelor de la putere", a precizat senatorul Ion Vasile.
Ion Vasile a adăugat că nu a vizat obţinerea de funcţii în PC şi că foarte probabil va deveni şef al PC Buzău, funcţie care în prezent este deţinută interimar de Gheorghe Vlase.
"Nu m-au interesat funcţii, nu am o ţintă personală în chestiunea asta, probabil că deocamdată o să preiau cu titlu de interimar şefia PC Buzău, pentru că trebuie să funcţioneze democraţia în partid. Conducerea PC de la Buzău o iau tot de la un interimar şi împreună trebuie să încercăm să construim cu oameni serioşi de data asta, şi nu cu unii cu care eu m-am fript, să facem o structură care să aibă ceva de spus la nivelul judeţului Buzău", a spus Ion Vasile.
În ceea ce priveşte alianţa PSD-PNL-PC, Ion Vasile şi-a exprimat speranţa că aceasta va funcţiona bine, însă nu va lăsa nimic de la sine în relaţia cu preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Buzău, Constantin Boşcodeală, cu care s-a aflat în conflict în ultimii ani, conflict din cauza căruia a fost revocat din funcţiile deţinute în PSD.
"Există nişte reguli care vor face ca această alianţă să funcţioneze bine şi probabil că vor găsi în mine un negociator tenace. Am stat eu de vorbă cu oameni de o foarte proastă factură, dar ce să fac, aşa a fost să fie, democraţia nu presupune că în partid primeşti doar oameni care dovesc cu acte şi hârtii că au origine sănătoasă şi sunt sănătoşi. Asta e viaţa. Nu o să las de la mine, că dacă era să las de la mine aş fi dat curs invitaţiei lui Boşcodeală de a mă întoarce în partid", a mai spus Ion Vasile. El a adăugat că, cel mai probabil, va prelua conducerea interimară a organizaţiei judeţene Buzău a PC, deţinută în prezent de Gheorghe Vlase.

×