Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, senatorul Mihai Fifor, îl critică pe şeful statului, Klaus Iohannis, pentru declaraţiile făcute la Aachen despre Guvern, precizând că a venit momentul ca "războiul româno-român să înceteze'', iar PSD să fie lăsat să se concentreze "pe buna guvernare".
"Preşedintele Iohannis a pierdut ieri o foarte bună ocazie să tacă sau să vorbească pentru România! A reuşit în schimb, din pur interes electoral, să arunce cu noroi în guvernarea ţării, deşi locul şi momentul - Aachen, resemnarea Tratatului dintre Franţa şi Germania - impuneau decenţă, atitudine pro-europeană şi solidaritate naţională. Din păcate, imaginea de ieri ne arată un domn Iohannis care pretinde că nu există obstrucţiile sistematice, sabotajul pe care el, ca preşedinte, îl practica cu înverşunare, întârziind nepermis promulgarea legilor necesare, blocând iniţiative utile oamenilor şi economiei, atacând de dragul atacului la CCR legi esenţiale doar pentru că au fost votate de actuala majoritate politică PSD-ALDE...Poate cel mai elocvent şi revoltător exemplu este refuzul absurd, în afara legii, de a numi miniştrii Transporturilor şi Dezvoltării şi a compromite/întârzia astfel mii de proiecte aşteptate de comunităţile locale - apă, canal, asfalt, şcoală, grădiniţă -, dar şi mari investiţii de infrastructură. Prin urmare, preşedintele Iohannis - sabotorul bunei guvernări, în pofida evidenţelor clare, acuză că PSD guvernează prost", a scris Fifor, miercuri, pe pagina sa de Facebook.
El susţine că, "în faţa dezlănţuirii electorale a preşedintelui Iohannis stau cifrele, faptele guvernării PSD: 20,6% creştere a puterii de cumpărare calculată la nivelul salariului mediu, peste 18% creştere a puterii de cumpărare la nivelul pensiei medii, înfiinţarea a peste 100.000 de noi locuri de muncă anul trecut, cea mai mică rată a şomajului, cel mai mare număr de salariaţi - peste 5,5 milioane, scăderea datoriei guvernamentale - de la 37% la 35% din PIB, în ultimii doi ani, creştere economică robustă şi sustenabilă - 7% în 2017, 4,5% anul trecut".
"Dacă toate aceste evoluţii pozitive şi informaţii certificate oficial, inclusiv de Eurostat, reprezintă dovada unei proaste guvernări, aşa cum susţine ilogic, dar electoral interesat preşedintele Iohannis, ce se poate spune despre 'performanţa' susţinătorilor domniei sale din PNL, fost PDL, care au tăiat pensii, salarii, au închis spitale, au lăsat oamenii pe drumuri? Se uită aşa de uşor dezastrul de pe vremea lui Boc/Băsescu? Sau era mai bine cu 'guvernul meu', guvernul Cioloş, cunoscut drept guvernul zero pentru că n-a făcut nimic?", a mai scris Fifor.
Senatorul PSD atrage atenţia că desfăşurarea campaniei electorale trebuie să se facă "în limita legii şi în litera şi spiritul Constituţiei".
"Credem că a venit momentul ca războiul româno-român să înceteze, este momentul să fim lăsaţi să ne concentrăm pe buna guvernare, în favoarea fiecărui român, din ţară sau de oriunde s-ar afla el, iar campania electorală să se facă în limita legii şi în litera şi spiritul Constituţiei. Şi, dacă se poate, acasă", a adăugat Fifor.
AGERPRES