x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Senatorul PNL Florin Cîțu va sesiza Eurostat pentru "manipularea indicatorilor economici"

Senatorul PNL Florin Cîțu va sesiza Eurostat pentru "manipularea indicatorilor economici"

01 Ian 2019   •   14:01
Senatorul PNL Florin Cîțu va sesiza Eurostat pentru "manipularea indicatorilor economici"

Senatorul liberal Florin Cîţu a anunţat că va informa Eurostat privind manipularea indicatorilor economici în scopul manipulării pieţelor de capital, financiare şi bancare şi cere ca experţi ai opoziţiei să verifice corectitudinea execuţiei bugetare.
"Darius Vâlcov confirmă criza. Cifrele prezentate de Darius Vâlcov sunt măsluite. Datele oficiale despre execuţia bugetului în 2018 apar după 25 ianuarie 2019. Doar atunci Ministerul Finanţelor Publice are situaţia exactă şi finală a execuţiei bugetare. (...) Am fost sunat din MFP şi mi s-a spus că aceste cifre nu sunt reale. Mai mult, şi asta este foarte grav, Darius Vâlcov le cere angajaţilor de la finanţe să măsluiască datele în aşa fel încât execuţia finală să arate exact aşa cum a anunţat el. Adică sub 3%", a scris, marţi, pe pagina de Facebook senatorul Florin Cîţu.

Senatorul liberal îi cere ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, să permită unei echipe de experţi ai opoziţiei să verifice corectitudinea execuţiei bugetare.
"Voi informa Eurostat de manipularea indicatorilor economici în România în scopul manipulării pieţelor de capital, financiare şi bancare. În cazul în care nu vom reuşi vom transmite colegilor domnului Teodorovici, la ECOFIN, ce se întâmplă în gradina celui care pentru şase luni de zile va prezida şedinţele ECOFIN", a spus Cîţu.

AGERPRES

×