x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Senatul a adoptat un proiect de lege care elimină pensiile speciale ale parlamentarilor, diplomaţilor, Avocatului Poporului şi funcţionarilor parlamentari

Senatul a adoptat un proiect de lege care elimină pensiile speciale ale parlamentarilor, diplomaţilor, Avocatului Poporului şi funcţionarilor parlamentari

06 Feb 2019   •   11:38
Senatul a adoptat un proiect de lege care elimină pensiile speciale ale parlamentarilor, diplomaţilor, Avocatului Poporului şi funcţionarilor parlamentari

Senatul a adoptat tacit, miercuri, un proiect de lege care abrogă prevederile cu privire la pensiile speciale ale parlamentarilor, diplomaţilor, funcţionarilor parlamentari, personalului auxiliar din instanţe şi Avocatul Poporului.
Pe de altă parte, proiectul de lege prevede majorarea indemnizaţiilor invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război.
"La data intrării în vigoare a acestei legi se abrogă prevederile cu privire la pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă, pensiile de serviciu ale Curţii de Conturi, pensiile de serviciu ale membrilor corpului diplomatic şi consular al României, indemnizaţiile pentru limită de vârstă ale deputaţilor şi senatorilor, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor de pe lângă acestea şi personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, pensiile de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari, pensiile de serviciu ale Avocatului Poporului", stipulează proiectul.
Iniţiativa legislativă este semnată de toţi parlamentarii PMP şi urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: pensii speciale