Concret, senatorii au votat împotriva cererii de reexaminare a legii, transmisă de preşedintele Traian Băsescu.
Proiectul de lege va pleca la Camera Deputaţilor, care îl va dezbate după 1 septembrie.
________________
Senatul, convocat în sesiune extraordinară, se reuneşte, astăzi, în şedinţă de plen pentru a analiza cererea de reexaminare, transmisă Parlamentului de preşedintele Traian Băsescu, cu privire la proiectul legislativ care reduce CAS cu cinci puncte procentuale la angajator.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a convocat Biroul Permanent pentru luni, ora 14:00, urmând ca şedinţa de plen să înceapă la ora 16:00. Reexaminarea legii trebuia să intre în atenţia senatorilor în data de 18 august, însă Biroul Permanent convocat la acea dată a stabilit amânarea discuţiilor în plen cu o săptămână.
În data de 23 iulie, preşedintele Traian Băsescu a semnat cererea de reexaminare a legii privind reducerea CAS, arătând că actul normativ trimis spre promulgare vizează diminuarea cotelor plătite de angajatori, în funcţie de condiţiile de muncă, pentru contribuţia de asigurări sociale datorată bugetului asigurărilor sociale de stat, adăugând totodată că, în anul 2014, deficitul bugetului asigurărilor sociale de stat este de 12,519 miliarde de lei, conform bugetului aprobat pentru anul în curs.
"Prin diminuarea cotelor plătite de angajatori, în funcţie de condiţiile de muncă, pentru contribuţia de asigurări sociale datorată sistemului public de pensii, deficitul curent va creşte cu impactul financiar negativ estimat în expunerea de motive a actului normativ, care variază între 4,860 miliarde de lei în 2015 şi 5,564 miliarde de lei în 2018, ajungându-se la un deficit de peste 18 miliarde de lei la fondul de pensii, pentru anul 2015, dacă ţinem cont şi de indexările obligatorii conform legii", explică preşedintele Băsescu, potrivit cererii de reexaminare.
Citește pe Antena3.ro