Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
PRECEDENT - Cioroianu, ministru în urma restructurării
Hotărârea Guvernului de a sesiza Curtea Constituţională în privinţa
refuzului şefului statului de a semna numirea Noricăi Nicolai ministru
al justiţiei nu presupune neapărat o limpezire a situaţiei.
PRECEDENT - Cioroianu, ministru în urma restructurării
Hotărârea Guvernului de a sesiza Curtea Constituţională în privinţa refuzului şefului statului de a semna numirea Noricăi Nicolai ministru al justiţiei nu presupune neapărat o limpezire a situaţiei.
Membrii Curţii Constituţionale a României(CCR) s-au întors abia pe 23 ianuarie din vacanţă, iar judecarea cauzelor durează de obicei chiar mai mult de o lună. În cazul numirii lui Adrian Cioroianu, decizia Curţii Constituţionale a devenit oficială la mai mult de o lună. Guvernul a trimis sesizarea la data de 12 aprilie 2007, iar Curtea Constituţională s-a întrunit pentru a discuta cazul abia la 5 aprilie 2007. Publicarea în Monitorul Oficial a mai aşteptat câteva zile, asfel încât disputa dintre preşedinte şi premier a primit o rezolvare abia la 14 aprilie 2007. Soluţia CCR a venit oricum prea târziu. Cioroianu devenise deja ministru, prin restructurarea Executivului, la 2 aprilie, atunci când premierul Tăriceanu s-a prezentat în Parlament cu un nou guvern, din care exclusese PD.
TERMENE LEJERE. Curtea Constituţională nu este constrânsă de termene fixe pentru a judeca o cauză. Legea de funcţionare a acestei instituţii prevede, la articolul 35, că în cel mult 20 de zile de la data primirii sesizării, "preşedintele Curţii Constituţionale stabileşte termenul pentru şedinţa de judecată şi citează părţile implicate în conflict". "Dezbaterea va avea loc la data stabilită de preşedintele Curţii Constituţionale, chiar dacă vreuna dintre autorităţile publice implicate nu respectă termenul stabilit pentru prezentarea punctului de vedere", se mai arată în lege. În aceste condiţii, decizia CCR ar putea veni după finalizarea interimatului lui Teodor Meleşcanu, lasând în aer conducerea ministerului.
Oricum, şi asupra duratei interimatului există neclarităţi. Meleşcanu însuşi a precizat, la instalare, că va sta în funcţie doar 17 zile, interimatul fiind limitat de Constituţie la 45, iar el începând numărătoarea de la momentul demisiei lui Tudor Chiuariu. "Voi fi ministru 17 zile", preciza Meleşcanu la instalare, arătând că decretul de demisie a lui Chiuariu a fost publicat in Monitorul Oficial pe 17 decembrie, deci perioada de 45 de zile de interimat prevăzută de lege expiră pe 4 februarie 2008. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, îl contrazice, însă, spunând că zilele de interimat se numără de la instalarea lui Meleşcanu în funcţie, nu de la vacan-tarea postului. "Stă ministru interimar 45 de zile începând de pe 14 ianaurie 2008, atunci când a fost numit", afirmă Olteanu. Confruntaţi încă din start cu posibilitatea ca decizia Curţii să vină după expirarea mandatului lui Meleşcanu, liberalii s-au gândit şi la alte soluţii, mai mult sau mai puţin forţate. Astfel, potrivit unor interpretări, legea nu limitează numărul interimatelor, deci, la finalul celor 45 de zile ale lui Me-leşcanu, premierul ar putea să mai desemneze un interimar.
OBLIGAT SAU NU? Chiar dacă răspunsul Curţii Constituţionale le va fi favorabil, liberalii nu au certitudinea că şeful statului îl va şi respecta. Chiar dacă precedenta decizie a Curţii, privindu-l pe Cioroianu, i-a interzis dreptul de veto la numirea unui ministru, Traian Băsescu nu a mai fost nevoit să respecte decizia judecătorilor, pentru că, între timp, a intervenit restructurarea Guvernului. Până când nu vor vedea decretul de numire semnat, liberalilor nu le răsună în urechi decât avertismentul şefului statului: "Atâta timp cât se foloseşte varianta re-manierii prin legătura prim-ministru-preşedinte, nu voi semna niciodată decretul de numire în funcţia de ministru al Justiţei!".
Personajul numit "preşedinte" poate intra în scenă în cazul desemnării miniştrilor, conform prevederilor constituţionale, numai atunci când scena a fost părăsită de personajul numit "primul-ministru", se arată în sesizarea în cazul Nicolai, trimisă, joi, Curţii Constituţionale (CC) de către Guvern. Solicitarea Guvernului către Curtea Constituţională face referire la doctrină, arătându-se că preşedintele are, în mod cu totul excepţional, posibilitatea de a interveni în desemnarea unui membru al Guvernului, într-un singur caz, respectiv atunci când primului-ministru îi încetează calitatea de membru al Executivului sau este în imposibilitatea de a-şi exercita funcţia. Atunci preşedintele va proceda la desemnarea unui prim-ministru interimar, în condiţiile articolului 107, alineatul 3, din Constituţie. Această prevedere excepţională întăreşte concepţia legiuitorului constituant conturată prin celelalte prevederi ale actului fundamental: preşedintele poate interveni în desemnarea unui membru al Guvernului numai în absenţa unui prim-ministru. Concret, în acest cadru constituţional, al desemnării miniştrilor, personajul numit "preşedinte" poate intra în scenă numai atunci când scena a fost părăsită de personajul numit Primul-ministru, se arată în sesizarea depusă de Executiv. Faptul că Preşedintele poate solicita motivat reanalizarea candidaturii propuse de primul-ministru nu echivalează cu un drept de veto al acestuia, se mai arată în document. "În măsura în care premierul îşi menţine propunerea, preşedintele nu se poate opune învestirii în funcţia de membru al Guvernului a persoanei propuse. În caz contrar, s-ar recunoaşte un drept de veto al Preşedintelui, drept pe care chiar Curtea Constituţională l-a negat, în mod expres. Mai mult, preşedintele ar deveni şeful Guvernului, putând cenzura în totalitate decizia primului-ministru, ipoteză care nu are nici o fundamentare constituţională", se susţine în sesizarea Guvernului semnată de Călin Popescu-Tăriceanu.
CERERI. Executivul cere Curţii Constituţionale următoarele: să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională, în sensul art.146, lit.e din Constituţie, între Guvernul României şi preşedintele României; să constate că acest conflict este cauzat de refuzul preşedintelui de a da curs propunerii înaintate de primul-ministru cu privire la numirea în funcţia de ministru al Justiţiei a Noricăi Nicolai; să constate că refuzul preşedintelui României de a o numi pe Norica Nicolai în funcţia de ministru al Justiţiei, în conformitate cu propunerea primului-ministru, este neconstituţional. Sesizarea face o cronologie a faptelor începând cu demisia ministrului liberal al Justiţiei, Tudor Chiuariu până la refuzul şefului statului de ao numi pe Norica Nicolai.
În opinia Guvernului, prin refuzul preşedintelui de a o numi pe Norica Nicolai în funcţia de ministru al Justiţiei au fost încălcate prevederile articolului 80 - alineatul 2, articolul 85 - alineatul 2, articolul 107 - alineatul 1, articolul 109 - alineatul 1 din Constituţie, totodată, fiind nesocotită şi Decizia Curţii Constituţionale 356 din 5 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial din 14 mai 2007. Sunt încălcate, astfel, raporturile constituţionale între Guvernul României şi Preşedintele României. Această situaţie a condus la apariţia unui conflict de natură constituţională, în înţelesul articolului 146, litera e, din Constituţie.
ARGUMENTELE I. Cel puţin trei categorii de argumente pot fi aduse în sprijinul prezentei sesizări, notează documentul. Prima categorie de argumente se referă la principiul inexistenţei unui drept de veto al preşedintelui în privinţa candidaţilor la funcţia de ministru, aşa cum a fost statuat prin Decizia Curţii 356 din 5 aprilie 2006.
Articolul 85 din Constituţie cuprinde trei ipoteze de numire a unei persoane în funcţia de ministru, ipoteze în raport cu care Curtea Constituţională, prin Decizia 356 din 5 aprilie 2006, a stabilit că "au la bază aceeaşi concepţie şi fundamentare, precum şi aceleaşi garanţii privind învestirea Guvernului şi modificările ulterioare ale componenţei acestuia". În ipoteza prevăzută de articolul 85, alineatul 1, din Constituţie, preşedintele României, la sesizarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi în baza hotărârii Parlamentului de aprobare a Programului de guvernare şi a listei complete a membrilor Guvernului, este obligat să numească în funcţia de membri ai Guvernului candidaţii propuşi. Hotărârea Parlamentului se ia şi pe baza audierii candidaţilor la funcţia de miniştri de către comisiile parlamentare permanente de specialitate; aceste audieri vizează corespunderea pentru funcţie a acestora şi au în vedere pregătirea generală, pregătirea în specialitatea domeniului, experienţa în materie, instruirea şi aptitudinile pentru funcţia în domeniu, reputaţia neştirbită şi moralitatea. Premierul arată că aceste comisii emit avize consultative (art. 72, alin. 3 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului), astfel încât hotărârea Parlamentului poate sau nu ţine cont de acestea. În ipoteza prevăzută de articolul 85, alineatul 2, nu există un atare filtru din partea Parlamentului în relaţia prim-ministru - preşedinte, acesta din urmă având competenţa de a numi în funcţia de membru al Guvernului candidatul propus în acest sens de primul-ministru. În aceste condiţii, Preşedintele are dreptul să verifice corespunderea candidatului pentru funcţia propusă. Raportat la preşedinte, Curtea a apreciat, prin decizia precizată, că, acesta poate solicita primului-ministru, motivat, să renunţe la propunere, "atunci când constată că persoana propusă nu îndeplineşte condiţiile legale pentru exercitarea funcţiei de membru al Guvernului". Condiţiile legale pentru exercitarea funcţiei de membru al Guvernului sunt prevăzute de articolul 2 din Legea 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor. Astfel, pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate.
Faptul că preşedintele poate solicita motivat reanalizarea candidaturii propuse de primul-ministru nu echivalează cu un drept de veto al acestuia. Primul-ministru poate sau nu să accepte motivele care au stat la baza acestei decizii a preşedintelui. Preşedintele, în logica Deciziei Curţii Constituţionale amintite, în măsura în care premierul îşi menţine propunerea, nu se poate opune învestirii în funcţia de membru al Guvernului al persoanei propuse. În caz contrar, s-ar recunoaşte un drept de veto al preşedintelui, drept pe care chiar Curtea Constituţională l-a negat, în mod expres. Mai mult, preşedintele ar deveni şeful Guvernului, putând cenzura în totalitate decizia primului-ministru, ipoteză care nu are nici o fundamentare constituţională. Numai primul-ministru are competenţa constituţională de a decide în sensul propunerii unei anumite persoane pentru funcţia de membru al Guvernului în ipoteza articolului 85, alineatul 2, din Constituţie, susţine Guvernul, adăugând că preşedintele României nu poate lipsi de efecte juridice această competenţă constituţională, prin refuzul de a numi persoana propusă pe locul vacant de membru al Guvernului.
ARGUMENTELE II. Se referă la principiul răspunderii politice a Guvernului exclusiv în faţa Parlamentului: Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului, pentru întreaga sa activitate (articolul 109, alineatul 1, din Constituţie). Originea acestei răspunderi politice este votul de încredere acordat de Parlament Guvernului. Cel care angajează această răspundere este primul-ministru desemnat, prin prezentarea în faţa Parlamentului, pentru solicitarea votului de încredere. Răspunderea politică angajată în numele Guvernului de Primul-ministru poartă asupra programului de guvernare şi a membrilor Guvernului. "Vedem aşadar că, încă din momentul originar al guvernării, învestirea acestuia, primul-ministru îşi asumă răspunderea pentru desemnarea membrilor Cabinetului. Nici o prevedere constituţională nu vine să afecteze în vreun fel această răspundere în cursul exercitării mandatului. Dimpotrivă, primul-ministru este singurul responsabil de activitatea guvernului şi de îndeplinirea programului de guvernare, scop în care conduce activitatea Guvernului şi coordonează activitatea miniştrilor (articolul 107 din Constituţie)", se precizează în document. De aceea, conform Executivului, principiul care se aplică la învestire se aplică şi în cursul mandatului, în cazul remanierii guvernamentale sau vacanţei postului de ministru: răspunderea politică pentru desemnarea membrilor Guvernului aparţine exclusiv primului-ministru. Solicitarea premierului către Curtea Constituţională face referire la doctrină, arătându-se că preşedintele are, în mod cu totul excepţional, posibilitatea de a interveni în desemnarea unui membru al Guvernului, într-un singur caz, respectiv atunci când primului-ministru îi încetează calitatea de membru al Executivului sau este în imposibilitatea de a-şi exercita funcţia.Atunci preşedintele va proceda la desemnarea unui prim-ministru interimar, în condiţiile articolului 107, alineatul 3, din Constituţie.
Cum excepţiile sunt de strictă interpretare, nu se pot extinde şi cu privire la alte situaţii, faţă de care se aplică regula generală: absenţa dreptului discreţionar al preşedintelui de a decide în problema desemnării miniştrilor şi asumarea deciziei politice de către primul-ministru, subliniază sesizarea Guvernului
ARGUMENTELE III. Se referă la atribuţiile constituţionale ale preşedintelui. Astfel, prin refuzul de a numi în funcţia de ministru persoana propusă de primul-ministru, preşedintele şi-a încălcat rolul constituţional prevăzut de articolul 80, alineatul 2, din Legea fundamentală. Deşi are obligaţia de a veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice, preşedintele perturbă grav activitatea uneia dintre acestea. Având în vedere rolul constituţional şi legal complex al ministrului Justiţiei, precum şi angajamentele externe ale României legate de acest domeniu, acţiunea neconstituţională a preşedintelui afectează, sub multiple planuri, actul de guvernare, semnalează Executivul. Totodată, deşi are obligaţia de a veghea la respectarea Constituţiei, preşedintele nesocoteşte în mod flagrant prevederile acesteia referitoare la numirea în funcţie a miniştrilor, aşa cum au fost interpretate prin decizia Curţii Constituţionale, se mai arată în document. Mai mult, în ceea ce priveşte atribuţia constituţională a preşedintelui de a numi în funcţii publice, Curtea a statuat, prin Decizia 384/2006, că aceasta reprezintă o obligaţie, şi nu un drept, care, eventual, ar putea fi exercitat discreţionar. "În concluzie, prin prisma celor expuse mai sus, este de netăgăduit că refuzul preşedintelui de a-şi îndeplini atribuţiile constituţionale a generat un conflict juridic de natură constituţională, astfel cum acesta este definit în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea Deciziile Curţii Constituţionale 53 din 28 ianuarie 2005 sau 356 din 5 aprilie 2007)", susţine Guvernul, adăugând că preşedintele se face responsabil, în exclusivitate, de declanşarea şi prelungirea acestui conflict. Soluţionarea unui asemenea conflict juridic de natură constituţională revine Curţii Constituţionale în baza articolului.146, litera e, din Constituţie.
În conformitate cu dispoziţiile articolului 35, alineatul 1, din Legea 47/1992, în opinia premierului, soluţionarea prezentului conflict juridic de natură constituţională se poate face într-un singur mod, prin îndeplinirea de către preşedintele României a tuturor formalităţilor constituţionale necesare pentru ca Norica Nicolai să fie învestită în funcţia de ministru de justiţie, potrivit propunerii venite din partea şefului Guvernului.
ARGUMENTELE I. Cel puţin trei categorii de argumente pot fi aduse în sprijinul prezentei sesizări, notează documentul. Prima categorie de argumente se referă la principiul inexistenţei unui drept de veto al preşedintelui în privinţa candidaţilor la funcţia de ministru, aşa cum a fost statuat prin Decizia Curţii 356 din 5 aprilie 2006.
Articolul 85 din Constituţie cuprinde trei ipoteze de numire a unei persoane în funcţia de ministru, ipoteze în raport cu care Curtea Constituţională, prin Decizia 356 din 5 aprilie 2006, a stabilit că "au la bază aceeaşi concepţie şi fundamentare, precum şi aceleaşi garanţii privind învestirea Guvernului şi modificările ulterioare ale componenţei acestuia". În ipoteza prevăzută de articolul 85, alineatul 1, din Constituţie, preşedintele României, la sesizarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi în baza hotărârii Parlamentului de aprobare a Programului de guvernare şi a listei complete a membrilor Guvernului, este obligat să numească în funcţia de membri ai Guvernului candidaţii propuşi. Hotărârea Parlamentului se ia şi pe baza audierii candidaţilor la funcţia de miniştri de către comisiile parlamentare permanente de specialitate; aceste audieri vizează corespunderea pentru funcţie a acestora şi au în vedere pregătirea generală, pregătirea în specialitatea domeniului, experienţa în materie, instruirea şi aptitudinile pentru funcţia în domeniu, reputaţia neştirbită şi moralitatea. Premierul arată că aceste comisii emit avize consultative (art. 72, alin. 3 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului), astfel încât hotărârea Parlamentului poate sau nu ţine cont de acestea. În ipoteza prevăzută de articolul 85, alineatul 2, nu există un atare filtru din partea Parlamentului în relaţia prim-ministru - preşedinte, acesta din urmă având competenţa de a numi în funcţia de membru al Guvernului candidatul propus în acest sens de primul-ministru. În aceste condiţii, Preşedintele are dreptul să verifice corespunderea candidatului pentru funcţia propusă. Raportat la preşedinte, Curtea a apreciat, prin decizia precizată, că, acesta poate solicita primului-ministru, motivat, să renunţe la propunere, "atunci când constată că persoana propusă nu îndeplineşte condiţiile legale pentru exercitarea funcţiei de membru al Guvernului". Condiţiile legale pentru exercitarea funcţiei de membru al Guvernului sunt prevăzute de articolul 2 din Legea 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor. Astfel, pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate.
Faptul că preşedintele poate solicita motivat reanalizarea candidaturii propuse de primul-ministru nu echivalează cu un drept de veto al acestuia. Primul-ministru poate sau nu să accepte motivele care au stat la baza acestei decizii a preşedintelui. Preşedintele, în logica Deciziei Curţii Constituţionale amintite, în măsura în care premierul îşi menţine propunerea, nu se poate opune învestirii în funcţia de membru al Guvernului al persoanei propuse. În caz contrar, s-ar recunoaşte un drept de veto al preşedintelui, drept pe care chiar Curtea Constituţională l-a negat, în mod expres. Mai mult, preşedintele ar deveni şeful Guvernului, putând cenzura în totalitate decizia primului-ministru, ipoteză care nu are nici o fundamentare constituţională. Numai primul-ministru are competenţa constituţională de a decide în sensul propunerii unei anumite persoane pentru funcţia de membru al Guvernului în ipoteza articolului 85, alineatul 2, din Constituţie, susţine Guvernul, adăugând că preşedintele României nu poate lipsi de efecte juridice această competenţă constituţională, prin refuzul de a numi persoana propusă pe locul vacant de membru al Guvernului.
ARGUMENTELE II. Se referă la principiul răspunderii politice a Guvernului exclusiv în faţa Parlamentului: Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului, pentru întreaga sa activitate (articolul 109, alineatul 1, din Constituţie). Originea acestei răspunderi politice este votul de încredere acordat de Parlament Guvernului. Cel care angajează această răspundere este primul-ministru desemnat, prin prezentarea în faţa Parlamentului, pentru solicitarea votului de încredere. Răspunderea politică angajată în numele Guvernului de Primul-ministru poartă asupra programului de guvernare şi a membrilor Guvernului. "Vedem aşadar că, încă din momentul originar al guvernării, învestirea acestuia, primul-ministru îşi asumă răspunderea pentru desemnarea membrilor Cabinetului. Nici o prevedere constituţională nu vine să afecteze în vreun fel această răspundere în cursul exercitării mandatului. Dimpotrivă, primul-ministru este singurul responsabil de activitatea guvernului şi de îndeplinirea programului de guvernare, scop în care conduce activitatea Guvernului şi coordonează activitatea miniştrilor (articolul 107 din Constituţie)", se precizează în document. De aceea, conform Executivului, principiul care se aplică la învestire se aplică şi în cursul mandatului, în cazul remanierii guvernamentale sau vacanţei postului de ministru: răspunderea politică pentru desemnarea membrilor Guvernului aparţine exclusiv primului-ministru. Solicitarea premierului către Curtea Constituţională face referire la doctrină, arătându-se că preşedintele are, în mod cu totul excepţional, posibilitatea de a interveni în desemnarea unui membru al Guvernului, într-un singur caz, respectiv atunci când primului-ministru îi încetează calitatea de membru al Executivului sau este în imposibilitatea de a-şi exercita funcţia.Atunci preşedintele va proceda la desemnarea unui prim-ministru interimar, în condiţiile articolului 107, alineatul 3, din Constituţie.
Cum excepţiile sunt de strictă interpretare, nu se pot extinde şi cu privire la alte situaţii, faţă de care se aplică regula generală: absenţa dreptului discreţionar al preşedintelui de a decide în problema desemnării miniştrilor şi asumarea deciziei politice de către primul-ministru, subliniază sesizarea Guvernului
ARGUMENTELE III. Se referă la atribuţiile constituţionale ale preşedintelui. Astfel, prin refuzul de a numi în funcţia de ministru persoana propusă de primul-ministru, preşedintele şi-a încălcat rolul constituţional prevăzut de articolul 80, alineatul 2, din Legea fundamentală. Deşi are obligaţia de a veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice, preşedintele perturbă grav activitatea uneia dintre acestea. Având în vedere rolul constituţional şi legal complex al ministrului Justiţiei, precum şi angajamentele externe ale României legate de acest domeniu, acţiunea neconstituţională a preşedintelui afectează, sub multiple planuri, actul de guvernare, semnalează Executivul. Totodată, deşi are obligaţia de a veghea la respectarea Constituţiei, preşedintele nesocoteşte în mod flagrant prevederile acesteia referitoare la numirea în funcţie a miniştrilor, aşa cum au fost interpretate prin decizia Curţii Constituţionale, se mai arată în document. Mai mult, în ceea ce priveşte atribuţia constituţională a preşedintelui de a numi în funcţii publice, Curtea a statuat, prin Decizia 384/2006, că aceasta reprezintă o obligaţie, şi nu un drept, care, eventual, ar putea fi exercitat discreţionar. "În concluzie, prin prisma celor expuse mai sus, este de netăgăduit că refuzul preşedintelui de a-şi îndeplini atribuţiile constituţionale a generat un conflict juridic de natură constituţională, astfel cum acesta este definit în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea Deciziile Curţii Constituţionale 53 din 28 ianuarie 2005 sau 356 din 5 aprilie 2007)", susţine Guvernul, adăugând că preşedintele se face responsabil, în exclusivitate, de declanşarea şi prelungirea acestui conflict. Soluţionarea unui asemenea conflict juridic de natură constituţională revine Curţii Constituţionale în baza articolului.146, litera e, din Constituţie.
În conformitate cu dispoziţiile articolului 35, alineatul 1, din Legea 47/1992, în opinia premierului, soluţionarea prezentului conflict juridic de natură constituţională se poate face într-un singur mod, prin îndeplinirea de către preşedintele României a tuturor formalităţilor constituţionale necesare pentru ca Norica Nicolai să fie învestită în funcţia de ministru de justiţie, potrivit propunerii venite din partea şefului Guvernului.
Metafore guvernamentale
Sesizarea trimisă joi de Guvern la Curtea Constituţională se bazează pe raţionamentul că preşedintele poate interveni în desemnarea unui membru al Guvernului numai în absenţa unui prim-ministru. Conform Constituţiei, spun juriştii Guvernului, preşedintele nu are decât dreptul de a desemna un premier, atunci când precedentului prim-ministru îi încetează mandatul sau este în imposibilitatea de a-şi exercita funcţia. Concret, în acest cadru constituţional, al desemnării miniştrilor, personajul numit “preşedinte” poate intra în scenă numai atunci când scena a fost părăsită de personajul numit primul-ministru, se arată în sesizarea depusă de Executiv.
“În măsura în care premierul îşi menţine propunerea, preşedintele nu se poate opune învestirii în funcţia de membru al Guvernului a persoanei propuse. În caz contrar, s-ar recunoaşte un drept de veto al Preşedintelui, drept pe care chiar Curtea Constituţională l-a negat, în mod expres. Mai mult, preşedintele ar deveni şeful Guvernului, putând cenzura în totalitate decizia primului-ministru, ipoteză care nu are nici o fundamentare constituţională”, se susţine în sesizarea Guvernului semnată de Călin Popescu-Tăriceanu. Executivul cere Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între guvern şi preşedinte, să constate că acest conflict este cauzat de refuzul preşedintelui de a da curs propunerii de numire în funcţia de ministru al Justiţiei a Noricăi Nicolai şi să constate că refuzul preşedintelui este neconstituţional.
Citește pe Antena3.ro
Cazul Nicolai – ecouri în PE
Liderul europarlamentarilor PSD, Adrian Severin (foto), a atras atenţia că situaţia creată de nominalizarea Noricăi Nicolai şi refuzul preşedintelui Traian Băsescu de a o numi la Justiţie este privită de o manieră critică în PE şi a creat "o stare de spirit negativă" la adresa României. Severin a arătat că incertitudinea care persistă în privinţa conducerii Ministerului Justiţiei a accentuat tendinţa reprezentanţilor UE de a introduce în Raportul CE privind justiţia critici la adresa României, iar şansa ca raportul să fie moderat pe acest domeniu "este minimă".
TELEJUSTIŢIE. Despre "escaladarea fenomenului telejustiţiei" Severin a spus că nu aduce un plus de imagine României, ci, dimpotrivă, un minus, el apreciind că reprezentanţii UE nu se vor lăsa înşelaţi de "trecerea prin faţa camerelor de vederi" a mai multor foşti sau actuali demnitari. "Când vorbim de marea corupţie şi ne limităm la termopane, este grav. A introduce procuratura în politică înseamnă a introduce poliţia politică în politică", a mai spus Severin.
TELEJUSTIŢIE. Despre "escaladarea fenomenului telejustiţiei" Severin a spus că nu aduce un plus de imagine României, ci, dimpotrivă, un minus, el apreciind că reprezentanţii UE nu se vor lăsa înşelaţi de "trecerea prin faţa camerelor de vederi" a mai multor foşti sau actuali demnitari. "Când vorbim de marea corupţie şi ne limităm la termopane, este grav. A introduce procuratura în politică înseamnă a introduce poliţia politică în politică", a mai spus Severin.
- Aniela Nine, Dana Piciu
