Vicepremierul Sevil Shhaideh va fi chemată la sediul DNA, miercuri la ora 14.00, în dosarul Belina.
Potrivit unor surse, vicepremierului i s-ar putea schimba calitatea procesuală în dosarul „Belina”, în care Sevil Shhaideh este, deocamdată, suspect. Ea ar putea deveni inculpat, făcând astfel necesară remanierea sa.
Sevil Shhaideh a fost audiată la DNA pe 22 septembrie, într-un dosar ce vizează transferul din proprietatea publică a statului în cea a Consiliului Județean Teleorman a Brațului Pavel și a Insulei Belina. Atunci, un comunicat al DNA anunța că s-a început urmărirea penală față de vicepremier „sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit”.
Sursa: Antena 3