x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Sevil Shhaideh și Rovana Plumb, susținute de PSD

Sevil Shhaideh și Rovana Plumb, susținute de PSD

25 Sep 2017   •   14:23
Sevil Shhaideh și Rovana Plumb, susținute de PSD

PSD a decis să le susțină în continuare pe Sevil Shhaideh și Rovana Plumb, după ce acestea au fost puse sub urmărire penală de DNA în dosarul Belina.

Liderii PSD s-au reunit în Biroul Permanent al partidului și au decis să le susțină total pe Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb.

Liderul Grupului PSD din Camera Deputaţilor, Ioan Munteanu, a declarat luni, după şedinţa PSD, că decizia e de sprijin total în cazul colegelor Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb, cărora colegii le-au cerut să nu demisioneze.

„Concluzia a fost că au respectat prevederile legilor în vigoare (...). Vor fi apărate de toți membrii de partid”, a spus Ioan Munteanu.

Știre în curs de actualizare.

×