x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Silviu Macovei propune interzicerea funcţionării unităţilor de învăţământ fără avize sanitare şi ISU

Silviu Macovei propune interzicerea funcţionării unităţilor de învăţământ fără avize sanitare şi ISU

10 Sep 2018   •   15:35
Silviu Macovei propune interzicerea funcţionării unităţilor de învăţământ fără avize sanitare şi ISU

Deputatul PSD Iaşi Silviu Macovei propune, înfiinţarea unui fond naţional destinat exclusiv autorizării tuturor unităţilor de învăţământ din România din punct de vedere sanitar şi al prevenţiei în caz de incendiu într-un termen de maxim doi ani, iar apoi interzicerea funcţionării unităţilor care nu deţin aceste avize de funcţionare. 

"Este inacceptabil cât de multe şcoli nu au toate avizele necesare. Vorbim de aproape 4.000 de şcoli din România care nu sunt în regulă, nu au avize ISU sau DSP şi astfel pun în pericol sănătatea şi siguranţa atât a copiilor cât şi a dascălilor", a declarat deputatul Silviu Macovei.

Deputatul ieşean arată că doreşte înfiinţarea unui fond guvernamental destinat exclusiv pentru intrarea în legalitate a tuturor unităţilor de învăţământ. 

"Cred că este necesar un fond guvernamental la nivel naţional pentru a aduce toate unităţile de învăţământ la nivelul de legalitate pentru avizare ISU şi DSP în maxim doi ani. Nu aş arunca vina pe autorităţile locale, fiindcă sunt unele, mai ales în mediul rural, care pur şi simplu nu au bani pentru a renova şcoala. De aceea este important ca avizarea şcolilor să fie un obiectiv guvernamental!", a explicat deputatul Silviu Macovei. 

Mai mult, acesta consideră că după avizarea tuturor şcolilor este necesară modificarea legislaţiei în vigoare.

"Din moment ce legea prevede obligativitatea acestor avize, este cel puţin ciudat ca tot legea să dea posibilitatea ca o unitate de învăţământ să funcţioneze pe declaraţie pe propria răspundere! Este ca şi cum şcoala este o firmă pe persoană fizică! De aceea propun ca după autorizarea tuturor şcolilor şi grădiniţelor să modificăm legea astfel încât să dispară declaraţia pe proprie răspundere, dar şi să interzicem funcţionarea fără autorizaţie", a mai afirmat Silviu Macovei, potrivit comunicatului menţionat. AGERPRES 

×
Subiecte în articol: silviu macovei