În contextul acestor dezvăluiri, presa din Ungaria a adus în discuție întrebarea privind proprietatea rezervelor de aur din țara noastră. Cu referire la istoria bogată a Transilvaniei în metale prețioase, presa maghiară subliniază faptul că regiunea găzduiește numeroase mine și instalații miniere, cu Roșia Montană în frunte. Într-un articol recent, se ridică întrebarea retorică: de ce aparține Roșia Montană României? Această întrebare se referă la rezervele semnificative de aur, argint și alte metale prețioase găsite în zonă.
Într-o intervenție televizată pe Antena 3 CNN, generalul Mircea Mîndrescu a adus în atenție absența investigațiilor din partea DNA în dosarul Roșia Montană, care a dus la blocarea exploatării resurselor aurifere din cauza includerii minei în patrimoniul UNESCO. El subliniază că lipsa de acțiune din partea autorităților a condus la prescripții și dosare nelucrate, iar nimeni nu a fost tras la răspundere pentru aceste pierderi considerabile.
„Au avut loc acele termene de prescripție, dosare nelucrate. S-au întâmplat, le-am văzut și mă uit acum și văd că nimeni din cei care au lucrat în acele dosare nu a răspuns. Ani de zile ele au fost lucrate și în momentul acesta nimeni nu răspunde din cei care ar fi trebuit să aibă acele dosare în atenție. Cred că și pentru aceste pierderi colosale de miliare, nimeni să nu răspundă în continuare", a spus acesta.
Se conturează și o legătură între anumite personaje cheie, care au lucrat atât pentru statul român, cât și pentru ONG-urile care au militat pentru includerea Roșiei Montane în UNESCO și blocarea proiectului de exploatare. Printre aceste personaje se numără Ștefan Balici, fondator și vicepreședinte al Asociației ARA, care are conexiuni cu fundația Soros și care a ocupat și poziții cheie în cadrul Institutului Național al Patrimoniului.
Generalul Cristian Barbu a adus în discuție manipularea opiniei publice în ceea ce privește salvarea Roșiei Montane, subliniind că oamenii nu au fost conștienți de interesele ascunse din spatele campaniei pentru includerea ei în UNESCO.
„Oamenii au fost scoși în stadă prin îndemnul uniți ca să salvăm Roșia Montană. Oamenii aceia nu au știu de fapt și de drept ce se ascunde în spatele acelei situații.
Nimeni nu a cerut în stradă să fie salvată Roșia Montană prin includerea sa în UNESCO. Nu s-a pus problema. Pe acest tronson, șmecherii aceștia au spus aha, uite cum putem salva Roșia Montană. O băgăm în UNESCO, că au cerut oamenii", a spus generalul Cristian Barbu, în direct la Antena 3 CNN.
Citește pe Antena3.roBlocaj la negocierile pentru Guvern. Surse: Nu s-au înțeles pe împărțirea ministerelor