x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Solicitare PC: Transparenţă la alegerile locale

Solicitare PC: Transparenţă la alegerile locale

de Dana Piciu    |    26 Mar 2008   •   00:00

Vicepreşedintele PC Dinu Socotar a cerut ieri Guvernului “să impună trans­parenţă în activitatea Biroului Elec­toral Central şi a birourilor elec­to­­rale judeţene”.

Vicepreşedintele PC Dinu Socotar a cerut ieri Guvernului “să impună trans­parenţă în activitatea Biroului Elec­toral Central şi a birourilor elec­to­­rale judeţene”. El a propus în acest sens ca fiecare dintre birourile electo­ra­le să aibă pagină de web, pe care să fie postate toate contestaţiile pe care le primesc şi soluţiile pe care le dau, precum şi procesele-verbale de nu­mărare a voturilor. “În acest fel vom avea idee permanent de acura­te­ţea voturilor”, a spus vicepre­şe­din­tele PC. Acesta a precizat că nu ar fi nevoie neapărat de suplimentarea bugetului alocat alegerilor locale, ci doar de gestio­narea cum trebuie a banilor existenţi. În cazul în care va fi nevoie totuşi de suplimentare, un astfel de soft necesar transpa­ren­ţei la alegeri ar costa 150.000 de euro. Pe de altă parte, candidatul la Primăria Generală, Codrin Ştefă­nes­cu, a cerut celorlalte partide care participă la alegerile din Bucureşti să-şi facă publice bu­ge­tele pe care le vor cheltui în campanie. “Avem informaţii că Ma­rian Van­ghelie va arunca în această cam­pa­nie 800 de milioane de euro, iar liberalii au de gând să cheltuiască câte 300 de milioane de euro pentru fiecare sector al Capitalei. Partidele acestea au foarte mulţi bani, dar nu-i pot justifica”, a spus Ştefănescu adăugând că bugetul PC pentru candidatul la Primăria Capi­talei este de 300.000 de euro, bani proveniţi din sponsorizări de la membrii partidului, “mici şi mari oameni de afaceri”.

×
Subiecte în articol: politic