x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Solutia Basescu: liber la dosare pentru presa

Solutia Basescu: liber la dosare pentru presa

de Violeta Fotache    |    04 Apr 2006   •   00:00
Solutia Basescu: liber la dosare pentru presa

Prezent la bilantul SRI, presedintele Basescu a avansat ieri o solutie pentru a pune capat luptei politice din CNSAS: presa sa aiba acces la arhivele fostei Securitati. In absenta premierului, care a declinat invitatia SRI, seful statului a negat existenta unei batalii politice pe serviciile secrete.

Prezent la bilantul SRI, presedintele Basescu a avansat ieri o solutie pentru a pune capat luptei politice din CNSAS: presa sa aiba acces la arhivele fostei Securitati. In absenta premierului, care a declinat invitatia SRI, seful statului a negat existenta unei batalii politice pe serviciile secrete.

Presedintele Traian Basescu a declarat ieri, de la tribuna SRI, ca, daca luptele politice de la CNSAS vor continua, va cere Guvernului sa emita o ordonanta de urgenta prin care sa se permita direct accesul jurnalistilor la arhivele fostei Securitati, astfel incat accesul la dosare sa se faca in mod deschis si transparent. In opinia sa, aceasta ar fi o solutie pentru a nu mai exista zvonuri si suspiciuni ca "se negociaza dosare pe holurile arhivelor". "Am sarit din lac in put. De la neincrederea ca SRI doreste permiterea accesului la dosarele fostei Securitati la negocierea influentei politice prin controlul dosarelor. Ma gandeam daca nu ar fi fost mai bine sa gasim o alta formula, nu una politica, in care sa fie implicate partidele, pentru accesul la dosarele fostei Securitati", a mai spus seful statului.

SUSTINERE. Traian Basescu a negat totodata existenta unei batalii pentru conducerea serviciilor secrete. "Nu exista nici negocieri, ci doar Constitutie si legi. Este regretabil ca SRI a ajuns in mijlocul unor asa-zise dispute politice", a spus seful statului. El a dat asigurari ca va face tot ce se va putea pentru ca SRI sa nu fie implicat in nici o disputa politica. "Presedintii vin si pleaca, guvernele vin si pleaca, dar SRI si-a facut deja un reflex din apararea intereselor cetatenilor", a spus Traian Basescu, adaugand ca, din punctul sau de vedere, SRI se bucura de toata increderea, desi "sunt destui lideri de opinie care acuza pe nedrept serviciul ca este o continuare a fostei Securitati". Totodata, el le-a cerut reprezentantilor SRI mai multa transparenta, pentru ca serviciul sa scape de etichete precum "vechea securitate" sau "politie politica", etichete care pentru seful statului sunt de mult "depasite". Pe de alta parte, directorul SRI a declarat ca serviciul nu doreste sa se erijeze in critic sau controlor al celorlalte institutii ale statului sau sa interfereze in activitatea acestora. El a precizat ca SRI nu va interfera cu activitatea altor institutii ale statului, ci va "furniza informatii de calitate, esentiale pentru sustinerea actiunilor de protejare si informare a intereselor tarii". Directorul SRI a sustinut ca Serviciul a initiat anul trecut o noua abordare a luptei anticoruptie si ca a fost constient ca aceasta atitudine nu ii poate aduce "simpatia cercurilor vizate".

MAREA ABSENTA. Desi era asteptat, premierul nu a venit la bilantul SRI, senzatia fiind ca nici reprezentantii serviciului nu au fost anuntati din vreme ca Tariceanu nu poate onora invitatia. "Ca prim-ministru, consider ca, pentru punerea in aplicare a programului de guvernare, trebuie sa lucrez in primul rand cu ministerele, cu autoritatile, cu agentiile care sunt in structura Guvernului; ele sunt instrumentele si structurile care ne ajuta sa punem in practica programul guvernamental. Serviciile secrete au rolul de a proteja institutiile", si-a motivat Tariceanu absenta. El a subliniat ca nu intelege sa faca politica Guvernului cu institutiile secrete, ci cu cele mentionate anterior, aflate in structura Executivului, neconsiderand obligatorie prezenta lui la evenimentul respectiv.

SUPRAVEGHERE
"Peste doua treimi din numarul informatiilor provin de la surse secrete umane iar restul - de la surse secrete tehnice. In 2005, SRI a supravegheat 6.370 de posturi telefonice. Numarul mandatelor de ascultare a scazut cu 0,5 procente. Nu avem retineri sa apelam la acest instrument legal atunci cand este nevoie"
Radu Timofte
directorul SRI

TIMOFTE: "NIMIC NU EGALEAZA SURSA UMANA"
"Serviciul Roman de Informatii a transmis marea majoritate a informarilor sale (62% din total) catre zona Executivului (15% prim-ministrului si 47% factorilor de la nivelul guvernamental)", a spus ieri directorul SRI, Radu Timofte (foto). El a mai adaugat faptul ca informatiile obtinute de catre SRI provin din surse secrete umane intr-un procentaj de 67,50, spre deosebire de cele obtinute din surse tehnice, doar 18%, precum si cele 14,40% provenite din surse deschise. In acest sens, Radu Timofte a precizat: "Nimic nu egaleaza in valoare si nu poate suplini sursele umane de calitate". In anul 2005, potrivit directorului SRI, serviciul a transmis 13.481 de informari factorilor de decizie, dintre care 2.532 au fost "livrate" presedintilor Consiliilor Judetene si prefectilor. Din acest total, 8.966 au fost actiuni si masuri de prevenire, iar 543 au fost sesizari adresate organelor de aplicare a legii. Conform lui Radu Timofte, tot in anul 2005, SRI a efectuat aproape 11,5 milioane de controale antiteroriste, in cursul carora au fost descoperite si retinute circa 25.000 de obiecte periculoase, inclusiv arme si munitii. In ceea ce priveste lupta impotriva coruptiei, Radu Timofte a afirmat ca anul trecut au fost transmise 563 de documente de informare despre acest fenomen. El a mai declarat ca, la momentul actual, SRI are relatii de cooperare bilaterala cu 96 de servicii de informatii si securitate aliate si partenere din 55 de state. (Razvan Belciuganu)
×
Subiecte în articol: politic secrete