x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Sondaj CURS: Bucureştenii nu mai au încredere în primarul Nicuşor Dan

Sondaj CURS: Bucureştenii nu mai au încredere în primarul Nicuşor Dan

04 Oct 2021   •   08:05
Sondaj CURS: Bucureştenii nu mai au încredere în primarul Nicuşor Dan

Un sondaj CURS prezentat astăzi la Antena 3 arată că bucureştenii nu mai au încredere în primarul Nicuşor Dan, iar primul partid în intenţiile de vot este PSD, şi nu cel de la guvernare.

Astfel, potrivit sondajului, 72% dintre respondenţi sunt de părere că România merge într-o direcţie greşită, iar cât priveşte Capitala, 67% din cei chestionaţi au răspuns că direcţia în care se îndreaptă Bucureştiul este una eronată.

În ce priveşte temele importante care îi interesează pe români, pe primul loc este importanţa traficului, dar şi drumurile principale, parcările sau gunoiul.

Totodată, 66% dintre cei chestionaţi luna trecută au spus că şi campania de vaccinare merge prost.

Cât despre intenția de vot pentru partide, în București, rezultatele sunt următoarele: PSD 33%, USR-PLUS 23%, PNL 21%, AUR 8%, PMP 4%, PPU-SL 4%, Pro România 3%, ALDE 3%, altul 1%.

Sondajul CURS a fost prezentat în premieră, duminică, la o Ediţie specială, de la Antena 3, fiind realizat în perioada 17-23 septembrie, pe un număr de 814 subiecţi.

×
Subiecte în articol: sondaj curs