x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică SRI, suspectat de partizanat

SRI, suspectat de partizanat

de Jurnalul National    |    25 Oct 2007   •   00:00

Fostul şef al Grupului de Evidenţă al SRI a semnat alte nouă note similare celor prezentate de Ciuvică, despre comentarii, afirmaţii, intenţii ale lui Teodor Meleşcanu, Petre Roman, Codruţ Şereş, grupului de la Cluj şi chiar ale premierului şi ministrului Justiţiei, adnotate cu "Inf. Preşedinte".

Fostul şef al Grupului de Evidenţă al SRI a semnat alte nouă note similare celor prezentate de Ciuvică, despre comentarii, afirmaţii, intenţii ale lui Teodor Meleşcanu, Petre Roman, Codruţ Şereş, grupului de la Cluj şi chiar ale premierului şi ministrului Justiţiei, adnotate cu "Inf. Preşedinte".

Generalul de brigadă Vasile Stanciu, fost şef al Grupului de Evidenţă al SRI, a semnat alte nouă adrese de prezentare a unor documente referitoare la oameni politici, nu doar cele patru prezentate public de Mugur Ciuvică, au precizat, joi, pentru MEDIAFAX, surse parlamentare. Acestea au completat că cele nouă note au fost transmise Comisiei SRI la căteva zile după ce vicepreşedintele GIP, Mihai Bodiu, a prezentat şi a depus in original la Comisie cele patru adrese de insoţire făcute publice de Mugur Ciuvică. Pe baza acestor 13 note, Comisia SRI a iniţiat ancheta, finalizată la inceputul acestei săptămăni.Cele nouă adrese de prezentare a unor documente de informare sunt semnate de şeful Grupului de Evidenţă, generalul Vasile Stanciu şi conţin următoarea formulă: "Domnule Director, pentru informarea dumneavoastră".


CONŢINUTUL NOILOR ADRESE. Prima adresă se referă la "comentarii pe marginea presupusei propuneri a preşedintelui Romăniei, Traian Băsescu, de unire a Republicii Moldova cu Romănia", cu adnotarea "Inf. Preşedinte şi col. Coldea", precum şi cu menţiunea "V" (văzut - n.r.) a primului adjunct al directorului SRI, datată 15 iulie 2006. A doua adresă se referă la "unele afirmaţii ale lui Petre Roman, preşedintele Partidul Forţa Democrată din Romănia", cu adnotarea "V" a directorului SRI, nedatată. A treia se referă la "unele afirmaţii ale vicepreşedintelui PNL, Teodor Meleşcanu", cu adnotarea "Inf. Preşedinte", nedatată. A patra se referă la "comentariile unui consilier al premierului, referitoare la relaţiile lui Călin Popescu Tăriceanu cu preşedintele Traian Băsescu", cu adnotarea "Inf. Preşedinte", nedatată. A cincea se referă la "intenţia senatorului Vlad Popa de a face publice unele finanţări primite de Alianţa DA", cu adnotarea "Inf. Preşedinte, IACSE (Inspectoratul pentru Apărarea Constituţiei şi Securitate Economică, din cadrul SRI - n.r.)", nedatată.A şasea adresă se referă la "comentarii referitoare la intenţia lui Petre Roman, liderul Partidului Forţa Democrată, de a-l contacta pe preşedintele Traian Băsescu", cu adnotarea "Inf. Preşedinte", nedatată.A şaptea se referă la "demersuri de reformare a PSD, iniţiate de liderii grupului de la Cluj", cu adnotarea "Inf. Preşedinte", nedatată.A opta adresă se referă la "comentarii referitoare la intenţia ministrului Codruţ Şereş de a demisiona din Partidul Conservator", cu adnotarea "Inf. Preşedinte", nedatată.A noua adresă se referă la "comentarii referitoare la intenţiile premierului şi ale ministrului justiţiei de a-şi asigura o eventuală retragere onorabilă din Guvern", cu adnotarea "Inf. Preşedinte", nedatată.


RAPORT PARLAMENTAR.
Comisia parlamentară pentru controlul SRI SRI a constatat că persoanele şi partidele vizate de cele 13 note ale Grupului de Evidenţă al SRI aparţin spectrului politic faţă de care antipatia "factorului de decizie informat" este notorie, existănd supoziţia de valorificare părtinitoare a informaţiilor, favorizănd partide sau persoane, informează Mediafax. Comisia parlamentară de control al Serviciului Romăn de Informaţii a elaborat un raport conţinănd constatări, concluzii şi recomandări, după finalizarea anchetei referitoare la cele 13 note elaborate de Grupul de Evidenţă al SRI.
Ancheta parlamentarilor a fost iniţiată prin transmiterea către Serviciul Romăn de Informaţii a comunicatului GIP referitor la monitorizarea unor lideri ai PNL, solicitănd să se precizeze dacă "monitorizarea PNL şi a doamnei senator Norica Nicolai intrau in competenţa Grupului de Evidenţă, ca structură internă a SRI, cu menţionarea destinatarilor materialelor informative". Comisia SRI a mai transmis SRI "Planul tematic de control cu privire la legalitatea şi oportunitatea angajării competenţelor SRI in legătură cu culegerea informaţiilor şi realizarea informărilor semnalate de GIP ca dovezi ale monitorizării PNL şi ale poliţiei politice". In acest Plan de control, Comisia SRI a solicitat Serviciului Romăn de Informaţii, punctual, punerea la dispoziţie a 11 categorii de documente privind fondul evenimentului consumat; reglementarea activităţii Grupului de Evidenţă; elementele de de planificare şi valorificare a informaţiilor Grupului, funcţie de competenţele celorlalte unităţi ale SRI şi, totodată, in raport cu riscurile, vulnerabilităţile şi ameninţările relevate; referinţele de natură juridică avute in vedere in cazul informărilor respective; problemele siguranţei naţionale cărora au răspune informările realizate; normele interne de secretizare şi securizare a documentelor din categoria celor care au fost făcute publice; factorii de decizie informaţi şi măsurile pe care aceştia le-au dispus in interesul securităţii naţionale.De asemenea, Comisia SRI a mai cerut audierea unor ofiţeri ai Serviciului, inclusiv fostul şi actualul director.


RASPUNSUL SRI. Serviciul Romăn de Informaţii a răspuns cu o informare de 3 file, cu 8 anexe, totalizănd 19 pagini, despre care, insă, Comisia a apreciat că "are un caracter preponderent teoretico-documentar, justificativ şi cu tente evidente de escamotare a obiectivelor şi solicitărilor punctuale formulate de Comisie in Planul tematic de control". Comisia a avansat 13 constatări faţă de cazul analizat.

Prima relevă că SRI nu a pus la dispoziţia Comisiei niciunul dintre documentele de informare, făcute publice de Grupul de Investigaţii Politice, invocăndu-se distrugerea fizică a materialelor informative şi radierea formei electronice a datelor deţinute, argumentănd cu un articol dintr-un Ordin al directorului SRI, care stipulează că "datele şi informaţiile neconfirmate se radiază obligatoriu in cazul in care se referă la persoane (…)". Comisia, insă, a respins ca nepertinentă observaţia SRI, deoarece in fluxurile informării operative curente a conducerii Serviciului şi a factorilor de decizie ai statului romăn nu se includ "date şi informaţii neconfirmate", ci doar "ştiri certe, respectiv date confirmate şi procesate in informaţii analitice, compatibile deciziilor de securitate naţională, pe care destinatarii informărilor sunt obligaţi să le ia in virtutea prerogativelor lor legale".

A doua constatare arată că SRI nu a pus la dispoziţia Comisiei actele prevăzute pentru situaţiile in care se distrug fizic documente sau se radiază forma lor electronică, ceea ce ar fi impus şi audierea membrilor comisiilor care au procedat la distrugerea şi scăderea din evidenţă a documentelor respective.

A treia constatare relevă că, adminţănd că s-ar fi procedat la distrugerea documentelor respective după 2 ani de la intocmire, Comisia sancţionează faptul că documentele adnotate de către primul adjunct al directorului ca fiind văzute la datele de 15 iulie 2006, 20 iulie 2006 şi 21 octombrie 2005 ar fi trebuit să existe, deoarece nu au depăşit termenul de păstrare, de 2 ani.

A patra constatare relevă că se amendează şi se resping aserţiunile conţinute in informarea directorului SRI cu privire la distrugerea ori radierea formei electronice de informare destinate factorilor de decizie ai statului, deoarece aprobarea care ar fi fost dată in acest sens de directorul SRI, din 25.02.2004, contravine esenţial dispoziţiilor regulamentului de funcţionare a SRI, care prevăd păstrarea in evidenţă şi arhivă de sine stătătoare a documentelor de informare.

A cincea constatare arată că se sancţionează faptul că informarea directorului SRI trimisă Comisiei ocoleşte aspectele de natură contrainformaţională cu totul deosebite, pe fondul cărora au fost posibile disfuncţii majore in planificarea, organizarea conducerea şi controlul activităţii Grupului de Evidenţă.

Comisia SRI apreciază că disfucţiile respective au constituit cel puţin o cauză care a provocat scurgerea de informaţii către GIP.

Comisia SRI nu exclude nici faptul că acei angajaţi ai SRI care au legătură cu scurgerea de informaţii au ajuns să considere că au fost puşi in situaţii de depăşire a competenţelor, ocupăndu-se de probleme de natura celor pe care le-au semnalat şi, in acelaşi timp, au apreciat că, ierarhic, in interiorul SRI, nu vor găsi receptivitatea necesară.

De asemenea, Comisia SRI mai spune că, admiţănd că provocarea scurgerii de informaţii ar avea alte mobiluri, din categoria celor ignobile, cum ar fi ranchiuna, răzbunarea, lipsa de loialitate instituţională, faptul in sine ar fi cu atăt mai grav, dacă se au in vedere natura specială a Grupului de Evidenţă şi criteriile pe care aceasta le implică pentru selecţia, formarea şi menţinerea in activitate a personalului.

A şasea constatare reţine atenţia asupra superficialităţii cu care sunt tratate in informarea directorului SRI natura specială şi caracterul activităţii desfăşurate, care este secret de stat.

Astfel, potrivit Comisiei SRI, adresele de prezentare a informărilor Grupului de Evidenţă, prin conţinutul lor, se refereau la persoane şi obiective ale activităţii SRI, a căror divulgare este susceptibilă a intra sub incidenţa prevederilor legii penale care incriminează divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului.

A şaptea constatare reţine că premisele divulgării au fost create şi induse şi de nerespectarea reglementărilor interne ale SRI in privinţa protecţiei informaţiilor clasificate şi de elaborarea documentelor de informare.

A opta constatare arată că SRI nu a furnizat Comisiei SRI suficiente elemente al căror grad de pertinenţă să nu fie indoielnic in ceea ce priveşte concordanţa acţiunilor Grupului de Evidenţă - in speţa ce face obiectul controlului parlamentar - cu baza legală a activităţii SRI.

A noua arată că informarea directorului SRI creează şi induce aparenţe potrivit cărora activitatea Grupului de Evidenţă ar fi fost premeditat scoasă in afara controlului necesar.

A zecea constatare ia act de maniera inadecvată a structurii, conţinutului şi elaborării informării prezentate Comisiei de către SRI, care abundă in detalii de suprainformare, cu valenţe dezinformante.

Potrivit Comisiei, inscrisurile in cauză denotă un grav viciu conceptual, in sensul că SRI culege informaţii şi realizează informări nu funcţie de riscuri, vulnerabilităţi şi ameninţări, ci in raport cu persoane politice, precum vicepreşedinţii PNL Norica Nicolai şi Teodor Meleşcanu, liderul PFD Petre Roman sau vicepreşedintele PSD Victor Ponta etc

A unsprezecea constatare observă că persoanele şi partidele vizate de informări aparţin acelui spectru politic faţă de care antipatia factorului de decizie informat este de largă notorietate, inclusiv internaţională.

Astfel, Comisia SRI apreciază că, cel puţin in parte, nu poate fi inlăturată supoziţia de valorificare părtinitoare a informaţiilor, care să favorizeze anumite partide sau persoane, in dauna altora, deşi o asemenea politică este interzisă SRI.

A douăspezecea constatare observă că SRI a prezentat şi o anexă cu 8 informări, ce include "reacţii critice la adresa unor declaraţii publice şi luări de poziţie ale preşedintelui Romăniei".

Comisia remarcă faptul că preşedintelui i-au fost trimise doar 3 informări, iar celelalte 5 - deşi il priveau tot pe şeful statului, conform titlului anexei - au fost transmise altor factori de decizie, respectiv premierului, ministrului de Externe, unor consilieri prezidenţiali.

Ultima constatare arată că SRI nu fost in măsură să prezinte o estimare evenimentului produs.


Comisia a iniţiat şi 5 concluzii referitoare la acest caz.

Prima arată că SRI nu a fost suficient de cooperant pentru a sprijini realizarea Planului de control.

A doua remarcă faptul că evenimentul produs evidenţiază serioase deficienţe conceptuale şi contradicţii in evaluarea cauzelor şi consecinţelor acestora, ceea ce denotă că din partea SRI a existat mai puţină preocupare pentru clarificarea fondului disfuncţiilor şi mai mult interes pentru forma de estompare a acestora.

A treia arată că programul SRI pentru prevenirea scurgerii de informaţii nu este de natură să creeze climatul contrainformativ adecvat naturii speciale şi caracterului de secret de stat al activităţii desfăşurate.

De asemenea, Comisia mai precizează că Direcţia de Securitate Internă a SRI şi Secretariatul General nu işi exercită corespunzător atribuţiile, iar şefii acestor structuri nu au fost receptivi la criticile adresate in urma cercetării unor evenimente similare.

A patra concluzie arată că, in absenţa documentelor de informare la care se referă adresele făcute publice, nu se poate, de fapt, "concluziona in legătură cu oportunitatea şi legalitatea angajării competenţelor SRI pentru culegerea informaţiilor şi realizarea informărilor respective".

A cincea precizează că distrugerea documentelor de informare constituie, in sine, o faptă interzisă de Regulamentul SRI şi de legea penală.

Comisia SRI avertizează, totuşi, că, dacă vor apărea documentele care au fost anexate la respectivele "note", ancheta pe această temă se va redeschide.
  Â

REACTII. "Sunt decepţionat. Credeam că SRI se ocupă de lucruri serioase. Sunt decepţionat, perplex, cum vreţi să spuneţi. Nu credeam că faptul că eu mă indrăgostesc sau faptul că m-am căsătorit sau am divorţat, că vreau să imi dau demisia sau că vreau să mă inscriu intr-un partid sau că nu mai vreau să fac politică, este atăt de important", a declarat la răndul său senatorul Codruţ Şereş, ca reacţie la nota SRI, cu privire la intenţia sa de a demisiona din PC.Codruţ Şereş a arătat că s-au făcut foarte multe speculaţii pe această temă a plecării sale din partid, mai ales in Partidul Conservator, făcă ca el să aibă vreodată intenţia să demisioneze. "Au fost chestiuni, informaţii aruncate mai mult pentru intoxicare, şi mă mir că SRI-ul le-a luat de bune şi le-a dat mai departe. Asta pune sub semnul intrebării modul in care o parte din cei care au intocmit aceste note şi-au cules informaţiile. Nu e deajuns să auzi doi oameni că Şereş vrea să işi dea demisia, mai trebuie să ii auzi şi pe Şereş că vrea acest lucru. Mă indoiesc că vreodată m-am pronunţat că aş dori să imi dau demisia din Partidul Conservator", a spus Codruţ Şereş. El a menţionat că se consideră, "dintr-o dată, o persoană extrem de importantă" dacă a fost "subiectul monitărizării de către SRI". "Mă bufneşte şi răsul", a adăugat el. Senatorul PC a ţinut să declare că nu a discutat niciodată cu cineva despre intenţia de a-şi da demisia din PC. "Nu ştiu de unde şi-au cules ei informaţiile sau ce conţine această notă. Aş fi foarte curios să văd ce conţine nota, pentru a vedea de unde işi iau ei informaţiile. Aşa mă lămuresc şi eu ce jocuri urmăreau unii sau alţii, mai ales din interiorul Partidului Conservator", a spus el. Referitor la faptul că aceste note ar fi fost destinate preşedintelui Traian Băsescu, Şereş a spus: "Mă miră că domnul preşedinte era atăt de interesat de persoana mea".


Senatorul PLD Nicolae Vlad Popa a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că apariţia numelui său intr-o notă a generalului de brigadă Vasile Stanciu, fost şef al Grupului de Evidenţă al SRI, "este o poveste cusută cu aţă albă" şi a catalogat-o drept "o scorneală şi o intoxicare".


×