x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Stenogramele din coaliția de guvernare privind măsurile de austeritate. Marcel Ciolacu: "De unde luăm banii dacă nu vreţi să facem nimic?"

Stenogramele din coaliția de guvernare privind măsurile de austeritate. Marcel Ciolacu: "De unde luăm banii dacă nu vreţi să facem nimic?"

de Redacția Jurnalul    |    26 Apr 2023   •   12:31
Stenogramele din coaliția de guvernare privind măsurile de austeritate. Marcel Ciolacu: "De unde luăm banii dacă nu vreţi să facem nimic?"

Măsurile de austeritate discutate în coaliția de guvernare privesc înghețarea salariilor și a angajărilor din sistemul de stat dar și tăierea cheltuielilor bugetare.

Stenogramele din ședința partidelor aflate la putere reies discuții aprinse cu privire la deciziile pe care vor să le ia aleșii, potrivit antena3CNN

Marcel Ciolacu: Deci cum facem? De unde luăm banii dacă nu vreţi să facem nimic? Sunteţi în guvern, spuneţi voi de unde luăm banii? Cum faci deficitul la anul? Vă aduc aminte că am avut o iarnă uşoară, dar dacă va veni una grea?

Kelemen Hunor: Eu nu ştiu. Eu doar am spus că ar putea fi probleme. 

Iulian Dumitrescu: Noi am crescut salariile şi am făcut angajari. Nu am avea cum decât să dam oameni afară. 

Marcel Ciolacu: Credeţi că eu îi voi spune lui Câciu să omoare bugetarii? Nu se taie niciun salariu. Lumea trebuie să fie liniştită. În schimb, nu mai vreau dezmăţ la stat cu mii de angajări şi tot felul de pile. 

Adrian Câciu: Vă propun blocarea posturilor în sistemul public, cu excepţia celor care au susţinut deja proba scrisă a examenului. 

Paul Stănescu: E normal, oameni buni, să nu poţi cumula pensia cu salariul la stat. 

Kelemen Hunor: Vă spun că lumea va da în judecată şi va câştiga. Şi vom plăti ani de zile, cum s-a mai întâmplat. 

Marcel Ciolacu: Să facem măcar pentru zona de speciali, în prima fază. Nu este normal aşa ceva. Augustin Zegrean are 120.000 de lei pe lună. Fostul procuror general (Augustin Lazăr - n.red.) are 130.000 de lei. 

Nicolae Ciucă: Eu vă spun că nu trebuie prin ordonanţă, ci prin lege în Parlament. Altfel e neconstituţional. 

Marcel Ciolacu: Nu aduce nimic bun să o tot pasăm de la unii la alţii. Nu ne ajută la nimic. Văd că atunci când e bine, e bine pentru toţi, când e rău, e rău doar pentru unii. 

Rareş Bogdan: Sunt perfect de acord.

Marcel Ciolacu: Să rămână impozitul de 16% pe profit, dar doar dacă este mai puţin de 1% din cifra de afaceri şi să punem impozit pe tot ce depăşeşte salariul preşedintelui. 

Lucian Bode: Asta înseamnă impozit progresiv, inclusiv la privat. Altfel ar fi neconstituţional, iar PNL nu este de acord cu impozitul progresiv. 

Nicolae Ciucă: Ministrul Finanţelor să facă o analiză până săptămâna viitoare şi să ne-o prezinte.

Stenograme privind măsurile de austeritate

×
Subiecte în articol: stenograme coalitie