x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Stolojan: "Boc este nepotrivit pentru unii, pentru că este un om corect"

Stolojan: "Boc este nepotrivit pentru unii, pentru că este un om corect"

16 Feb 2011   •   14:40

Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat, astăzi, că îşi menţine opinia că premierul trebuie să fie şi preşedintele partidului de guvernare, arătând că Emil Boc "este nepotrivit pentru unii, pentru că este un om corect".

Stolojan a precizat, de asemenea, că nu crede că PDL şi-ar reveni ca imagine dacă ar fi desemnat un premier tehnocrat.

"Preşedintele partidului de guvernare trebuie să fie şi prim ministru, argumentul este că o persoană care deţine cele două funcţii poate să atenueze tensiunile care apar. În cazul separării celor două funcţii, preşedintele partidului de guvernare va intra foarte curând în conflict cu primul ministru. Nu cred că România se află în prezent într-o situaţie în care o guvernare să fie gestionată de o persoană şi partidul de guvernământ să fie gestionat de altă persoană", a spus Stolojan, potrivit Mediafax.

El a arătat că toate discuţiile din ultima vreme s-au bazat pe ipoteza că percepţia faţă de partidul de guvernământ s-ar schimba şi PDL şi-ar reveni foarte repede dacă ar fi un premier tehnocrat, dar a apreciat că această idee nu este valabilă, singura soluţie fiind creşterea economică.

"Faţă de tot ce s-a discutat până acum, nu cred că România este în situaţia în care imaginea partidului de guvernare să poată fi desprinsă de percepţia guvernării. Ori, multe din discuţii se bazează pe această prezumţie, că, dacă am avea un premier tehnocrat, partidul îşi va reveni mai repede. Singura ieşire, după mine, este ca, în 2011, să avem creştere economică, iar în 2012 această creştere economică să se regăsească şi în percepţia populaţiei", a explicat Theodor Stolojan.

Întrebat dacă premierul Emil Boc ar trebui să fie schimbat din funcţie, Stolojan a spus: "Boc este nepotrivit pentru unii, pentru că este un om corect".

×