Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat-Liberal, Theodor Stolojan, a criticat, astăzi, la Iaşi, Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal că, în loc să se ocupe de campania pentru europarlamentare, au început de pe acum campania pentru alegerile prezidenţiale din toamnă.
'Noi am tratat cu foarte multă seriozitate aceste alegeri pentru Parlamentul European. Din păcate, nu avem cu cine să discutăm. Avem două partide mari - PSD şi PNL - care boicotează alegerile europarlamentare. Cele două partide îşi prezintă candidaţii la prezidenţiale', a susţinut Stolojan, citat de Agerpres.El a subliniat importanţa prezenţei electoratului la vot, pe 7 iunie, când vor fi desemnaţi viitorii parlamentari europeni din partea României şi i-a rugat pe români să iasă la votul pentru PE.
'Rugămintea noastră este ca populaţia să iasă la vot pe 7 iunie. De la începutul campaniei am văzut mulţi oameni, în special din mediul rural, care nu ştiu că pot vota oriunde, atât în ţară, cât şi în străinătate', a spus Stolojan. (V.A.)