x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Strategul PSD, 8 ani cu executare

Strategul PSD, 8 ani cu executare

de Monica Stoica    |    09 Feb 2018   •   11:20
Strategul PSD, 8 ani cu executare

Fostul edil al Slatinei, Darius Vâlcov, recent numit consilier al prim-ministrului Dăncilă, a fost condamnat de instanţa supremă la 8 ani de închisoare cu executare, după ce pedepsele au fost cumulate în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani, operaţiuni financiare incompatibile cu funcţiile de primar de municipiu, senator şi ministru de Finanţe.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă. Pe de altă parte, deşi Dragnea a declarat că Vâlcov nu e punctul nevralgic din partid, pare că PSD a greşit algoritmul când l-a numit pe Vâlcov consilier al lui Dăncilă acum o săptămână. Timpul putea să-i fi ghidat, căci sentinţa ipotetic vitregă actualului consilier, responsabil cu haosul fiscal din noul Cod, urma să fie pronunţată în 8 februarie. Instanţa a mai decis menţinerea sechestrului pe bunurile şi conturile lui Vâlcov. Din rechizitoriul procurorilor DNA decurge că, în 2009, afaceristul Theodor Berna s-a întâlnit cu Darius Vâlcov, pe vremea aceea primar în Slatina, şi l-a rugat să făcă lobby la Compania de Apă Olt pentru ca firma lui să câştige licitaţii de lucrări în judeţ. Barna i-a promis 20% din sumele scoase pe contractele de execuţie a lucrărilor. Barna şi Vâlcov ar fi făcut un pact. Banii care-i reveneau lui Vâlcov, în jur de 1,2 milioane de lei, trebuiau daţi doar în numerar, în lei şi la sediul firmei. Totodată, Vâlcov a mai primit tranşe de bani de la Barna, 2,5 milioane de lei, în 2011 şi 3.080.000 de lei între 2012-2013. Recuperarea prejudiciului după tranzacţiile lui Vâlcov s-a făcut cu sechestru pe unele bunuri, printre care se numără lingouri de aur, 172 opere de artă şi valută. Vâlcov este faimos pentru colecţia sa de tablouri, achiziţionate cu presupuşi „bani murdari”. După percheziţii, în locuinţele lui Vâlcov din Olt şi Bucureşti s-au găsit opere de artă semnate, printre alţii, de Pablo Picasso, Andy Warhol, Nicolae Tonitza şi Ştefan Luchian.

”Suntem şocaţi de această pedeapsă pe care o văd ca pe o pedeapsă politică. Se dovedeşte încă o dată că suntem vânaţi în mod constant după un grafic bine alcătuit. În spate, oameni importanţi din aşa-zisul stat paralel coordonează toate aceste activităţi” Codrin Ştefănescu, secretar general adjunct al PSD

×
Subiecte în articol: darius valcov condamnat inchisoare